Partidele par a nu mai fi interesate nu numai de România profundă, ci chiar de România! 2020 s-a transformat în cel mai virusat an politic din istoria post-decembristă. Virusul complex „NL-SD” (Naţional-Liberal şi Social-Democrat) este de neoprit şi nimeni nu este preocupat, cu adevărat, de evitarea pandemiei. Agenda politică este total debranşată de agenda socială, de mizele reale ale unei bune guvernări.

În timp ce în Europa se vorbeşte de o criză ce va cuprinde continentul, la noi se joacă alba-neagra cu alegerile anticipate, cu alocaţiile copiilor, cu pensiile, cu noi prevederi ale Legii electorale, cu ordonanţe de urgenţă şi ocolirea legilor. Apropo, noile prevederi ar permite cetăţenilor să voteze oriunde s-ar afla. Un fel de turism electoral, ale cărui efecte s-au văzut acum câţiva ani, când autobuze pline de „navetişti ai urnelor” s-au plimbat în frumoasa ţară, vizitând (doar) secţii de votare.

Nu ştim dacă mai este necesară vreo OUG! Aşa de multe s-au adoptat, în pofida legislaţiei care a fost trecută la spate, de parcă se dă înapoi istoria până la… „Statul sunt eu!” Adică ba Guvernul, ba premierul, ba preşedintele, ba cine ştie ce ministru, ispitit de reorganizarea ţării… Toţi îşi arată muşchii!

Dinspre Bruxelles ne vin numai semnale rele: deficitul, poluarea, justiţia au fost luate în colimator. Ai impresia – dacă aţi văzut piesa „Iona”, a lui Marin Sorescu – că fiecare partid este ca o balenă care ne înghite în stomacul ei gigant, precum înghiţit a fost Iona.

Odată scăpaţi (ca Iona) de la unul, te înghite celălalt care zice că ţi-e bine când ţi-e rău şi-ţi promite marea cu sarea. Cam cum se joacă azi politicienii cu dărâmarea guvernelor, dar şi cu probleme ce dor al naibii, cum sunt alocaţiile pentru copii şi pensiile. Majoritatea lor a devenit un fel de nadă în aşteptarea peştelui mare: câştigarea alegerilor.

Până la urmă, cetăţeanul de rând, în bunul său simţ, înţelege că nu sunt resurse atât de mari, de vreme ce economia nu „duduie”, iar colectarea taxelor şi impozitelor nu „merge” aşa cum ar cere bugetul. Politicienii, însă, agită „undiţa” deasupra ţării şi nu dau un răspuns clar: nu putem dubla alocaţiile pentru copii, dar le-am putea mări cu nişte procente; nu putem majora pensiile cu 40 la sută, dar o putem face în etape, astfel încât să nu legăm un bolovan de buget şi să ajungem şi mai rău, ca pe vremea lui Boc.

Nesiguranţa aceasta are motivul ei ascuns, pervers. Mâine-poimâine, un decident important se va umfla în pene şi li se va adresa „votanţilor”: „Aţi văzut că v-am dat?!?” V-am dat, adică „treacă de la noi”, un fel de pomană, în locul unui drept constituţional, căci asigurarea unui nivel de trai demn este principala obligaţie a Guvernului, oricare ar fi el. Acestea sunt adevăratele probleme – cele sociale – ale României profunde. Ele se resimt şi în Piteşti, şi în Bucureşti, şi în Moldova, şi în Banat, în toată ţara.

Revenind la piesa amintită, ne aducem aminte de spusele lui Iona, trecut printre atâtea încercări: „Răzbim noi cumva la lumină!” …O să răzbim?

Distribuie pe Facebook

Traian Ulmeanu

See Full Bio