Azi a fost Ziua Poliţiei Române, de la a cărei înfiinţare s-au împlinit 197 de ani. Pentru a marca momentul, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Argeş a organizat, în Piaţa „Vasile Milea” din Piteşti, un exerciţiu susţinut de poliţişti ai Serviciului Rutier, Serviciului Criminalistic şi Serviciului Acţiuni Speciale care au prezentat mai multe misiuni operative, iar la eveniment au fost prezente şi echipe canine din cadrul Centrului Chinologic Sibiu.
De altfel, primii apăruţi pe platou au fost conductorii de câini poliţişti şi prietenii lor patrupezi care, în aplauzele entuziasmante ale spectatorilor, majoritatea copii, au susţinut exerciţii de dresaj, de descoperire a mărfurilor de contrabandă ascunse într-o maşină sau de imobilizare a unui infractor.
Nu a durat mult şi în piaţă a intrat o maşină în care se afla un înalt demnitar, a cărui pază era asigurată de poliţiştii de la Acţiuni Speciale. În timp ce demnitarul saluta mulţimea, în faţa sa a apărut un individ înarmat cu un pistol automat, care avea o geantă pe umăr, şi a deschis focul. Gărzile de corp au ripostat, l-au protejat pe demnitar, l-au extras din zona periculoasă şi a avut loc un susţinut schimb de focuri. Chiar în acel moment au sosit mascaţi ai Serviciului Acţiuni Speciale, care au început să tragă cu arme automate asupra presupusului terorist. Rănit, acesta a fost anihilat, imobilizat şi escortat la dubă. Problema e că pe platou a rămas geanta şi, întrucât era posibil să conţină un pachet exploziv, a fost solicitată echipa pirotehnică. Îmbrăcat în echipament special de protecţie, un pirotehnist s-a apropiat de obiectul cu pricina, l-a verificat şi a constatat că nu prezenta pericol pentru populaţie.
Manifestările au continuat cu prezentarea unor echipaje ale poliţiei rutiere, inclusiv a noii motociclete recent intrată în dotare, iar copiii s-au bulucit să facă poze, precum şi cu laboratorul criminalistic, ocazie cu care elevii au aflat cum se face amprentarea infractorilor. La sfârşit, în sala mare a Consiliului Judeţean, a avut şedinţa de înaintare în grad a 21 de ofiţeri şi 59 agenţi de poliţie.