De ziua lui, prietenii i-au împodobit bradul de nuntă cu moartea.
Sute de tineri au fost prezenți astăzi în capela în care era depus trupul neînsuflețit al lui Mădălin George Albu, tânărul care a pierit în seara de 23 septembrie, victimă a unui accident rutier petrecut pe o șosea din Franța. Băiatul ar fi împlinit ieri 20 de ani.
Zdrobiți de durere „Cu adevărat, deșertăciune sunt toate și viața aceasta este umbră și vis, că în deșert se bucură tot pământeanul, când dobândim lumea, atunci în groapă ne sălășluim unde împreună sunt împărații și săracii…” Cuvintele rostite de preoți au răsunat astăzi la prânz înălțându-șe laolaltă cu fumul de tămâie spre cupola bisericii „Sf. Spiridon” din Prundu. La capătul ultimei nopți de priveghi, sute de tineri s-au adunat în locașul de cult din carierul Prundu pentru a-și lua adio de la fostul coleg și prieten Mădălin George Albu. Încă de aseară s-au perindat prin fața sicriului său. Unii au rămas până în zorii zilei pentru a fi alături de greu încercata familie. Părinții zdrobiți de durere au privit îndelung sicriul sigilat în care se afla băiatul. Nu au mai avut nici măcar ultima mângâiere sufletească posibilă, să îi mai vadă o dată chipul. Restricțiile pentru cei decedați peste hotare sunt stricte.
Vârsta marilor speranțe În seara premergătoare înmormântării, sporea de la un ceas la altul numărul celor care veneau să se reculeagă la sicriul tânărului. S-au mobilizat pe rețelele de socializare și au contribuit pentru ca prietenul lor să fie repatriat. Apoi s-au adunat la capela parohiei „Sf. Spiridon” așa cum, în alți ani, se adunau la câte-o terasă unde-i urau cele cuvenite sărbătoritului la zi aniversară, în fața unei pizza și a unor pahare cu suc. Ieri, Mădălin ar fi împlinit 20 de ani! Vârsta de aur a visării și a idealurilor. A orizonturilor deschise și a tainicelor iubiri. A încrederii nestrămutate în fortele proprii și în ziua de mâine. Vârsta marilor speranțe. Mădălin George Albu a avut și el idealuri. Și proiecte avea destule. Cu ele în desaga sufletului a plecat în Franța, la unchiul său care i-ar fi înlesnit un loc de muncă pentru ca tânărul să înceapă să își câștige existența singur, urmându-și calea. A avut o copilărie frumoasă și o adolescență lipsită de griji. Însă de acum tânărul avea alte așteptări, alte planuri iar situația materială precară a familiei nu-i permitea să le vadă concretizate. Ca atâția alți români, a decis să plece „afară”, să muncească pe brânci animat de dorința de a se întoarce cu bani pentru a-și face un rost. În cazul lui, hotărârea de a pleca ascundea de fapt mână destinului. În seara de 23 septembrie, el și unchiul său au pierit într-un teribil accident rutier.
Prima înmormântare Chiar ieri, 7 octombrie, când ar fi fost aniversarea lui Mădălin, binefăcătorul său din Franța, unchiul care l-a găzduit și l-ar fi sprijinit necondiționat până începea să câștige primele salarii, a fost înmormântat într-u județ vecin. Fiul acestuia, care se afla și el în mașină, nu a suferit decât leziuni ușoare. Azi a fost rândul tânărului piteștean să fie dat pământului. Așa au rostit preoții astăzi: „Precum ai poruncit, Cel ce m-ai zidit și ai zis: pământ ești și în pământ vei merge, unde toți pământenii mergem!” Glasul preotului paroh Andrei Luțu întorcea cuțitul în inima bieților părinți. Copilul lor, bucuria și lumina ochilor lor, între scândurile unui sicriu închis ermetic. Băiatul lor drag, plecat în Franța să-și trăiască viața, să se bucure de ea și adus înapoi, mort! Un coșmar din care sărmanii tot trag nădeje să se trezească.
(Pe)trecerea Din nefericire, realitea e cruntă. Copilul lor a sfârșit departe de ei, închizând ochii pentru totdeauna după ce a fost proiectat în afara mașinii în care se afla. Izbit de carosabil. Însângerat. În ultimii ani, în serile de 7 octombrie, prietenii se adunau pentru a-l sărbători pe Mădălin. S-au adunat și acum. Dar în alt loc. Cu alt scop. S-au recules, au plâns, s-au rugat pentru sufletul lui. Și i-au împodobit bradul. Strămoșească tradiție s-a păstrat. Dacă un tânăr trece dincolo, pragul care desparte lumea aceasta de cealaltă, și nu a fost căsătorit, atunci bradul de nuntă se împodobește, însă prin poziția sa, cu vârful în jos, are altă semnificație. Tot o cununie dar nu una reală cu o fată în rochie albă de mireasă ci imaginară, cu o…doamnă în negru reprezentată pe frescele bisericilor cu o coasă la spinare. O „nuntă cu moartea” pe care o exprimă poziția bradului întors, așa cum îl ținea astăzi un tânăr.
Te iubim! „Vai, câtă luptă are sufletul când se desperte de trup…ce este viața noastră? Cu adevărat floare și abur și rouă de dimineață. Veniți să vedem lămurit în morminte: unde este frumusețea trupului? Unde sunt tinerețile? Unde sunt ochii și chipul? Toate s-au veștejit ca iarba, toate au pierit…” cânta soborul de preoți în mijlocul căruia s-a aflat părintele paroh Andrei Luțu care a fost alături de familia îndoliată și a încercat cât i-a stat în putere să o consoleze. Pentru că biserica „Sf. Spiridon” a fost astăzi prea mică pentru numărul celor veniți să-l conducă pe ultimul drum, o parte dintre ei s-au aliniat în curtea locașului de cult formând un „coridor” prin care a fost purtat sicriul. De o parte și de cealaltă, tineri, majoritatea îmbrăcați în tricouri albe care avea imprimate chipul lui Mădălin ori mesaje emoționante: „Odihnește-te în pace, Mădălin! Te iubim!” Pe obrajii băieților și fetelor, lacrimi. Priviri pierdute și chipuri deznădăjduite. Iar în mâini țineau flori. O boltă de flori pe sub care a „trecut” Mădălin. Pentru bieții părinți durerea a fost cu atât mai mare. Își imaginau ziua când, la braț cu aleasa inimii lui, băiatul lor, va coborî treptele Casei Căsătoriilor, pe sub o boltă de flori după ce va fi spus „Da” în fața Ofițerului de Stare Civilă. Astăzi însă prietenii care formaseră „tunelul” de flori plângeau. În timp ce preoți psalmodiau: „Cu sfinții odihnește Hristoase, sufletul adormitului robului Tău, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin…”
Și cerul s-a întristat Pe sub cerul albastru, în razele soarelui tomnatic, cortegiul funerar s-a pus în mișcare și a pornit spre cimitirul parohial din Prundu. Pe parcursul drumului, o oprire, conform ritualului și scurte rugăciuni pentru cel adormit întru nădejdea învierii. Când carul mortuar a ajuns la destinație, tinerii s-au adunat în jurul criptei. A urmat momentul ultim al cântării pentru ca Dumnezeu să primească sufletul răposatului în Împărăția Sa: „Veșnica pomenire!” Și cele mai grele clipe, acelea în care sicriul a fost coborât în mormânt. Dintr-o dată, cerul până atunci senin, s-a întunecat! Nori negri apăruți din negura văzduhului, au acoperit soarele!
L-au strigat Simbolic, rudele, foștii colegi, prietenii, au aruncat câte-un fir de pământ peste sicriu. Alții au aruncat trandafiri, garoafe, crini, flori multe și înmiresmate, toate albe, simbol al purității. Câțiva bănuți au zburat prin aer, să-i fie de folos când va trece vămile. Familia a început să-și strige copilul. Iar mulți tineri s-au îmbrățișat plângând în hohote unul pe umărul altuia. Ca o descătușare. Ca o rugă…prin lacrimi, pe care Dumnezeu le va fi văzut și îndurându-Se, va așeza sufletul frumos, curat, inocent al lui Mădălin, între aleșii Săi. Între cei sfinți și drepți cum trebuie să fi fost și băiatul care nu apucase să cunoască nici frumusețea vieții și nici amarul ei ci doar să viseze că, muncind pe meleaguri străine, se va întoarce cândva, și își va face un rost și va avea o casă, și-o mireasă…
