În fiecare an, în ziua de 7 ianuarie, Daniel Ionuț Mareș era înconjurat de familie și prieteni, iar cele mai emoționante momente erau acelea în care părinții și fratele său îl îmbrățișau urându-i cele cuvenite. Astăzi, Rodica Mareș a mers la cimitirul Sf. Gheorghe. În locul iubitului ei copil, a sărutat… crucea.
PREMONIȚIA
Au trecut câteva zile de când tânărul a cărui inimă și-a încetat bătăile în penultima zi a lui 2019, a fost înmormântat. Candelele continuă însă să ardă, florile sunt mereu proaspete pentru că membrii familiei îndoliate și apropiații sunt zilnic prezenți aici. Cripta situată în zona I a cimitirului nu se mai vede însă, din cauza numărului impresionant de coroane.
În urmă cu un an, Daniel Ionuț Mareș le făcea cinste tuturor în virtutea obiceiului său de a se bucura în ziua onomasticii sale, alături de cei dragi. Cine ar fi crezut că în ziua prăznuirii Sf Ioan de anul trecut, e ultima dată când îl vor sărbătorii pe Dani, așa cum îi spuneau toți. Atunci, mai mult decât oricând, tânărul a făcut milostenie, oferind diverse sume de bani câtorva sărmani pe care-i cunoștea. Atunci a dăruit și haine bune, aproape noi, de firmă, pe care însă nu le mai purta. Să fi avut de-atunci o premoniție și să-și fi dat singur de pomană? Apropiații așa cred. Iar tatăl său, omul de afaceri Marian Mareș este încredințat că fiul său a simțit că i se va întâmpla ceva rău.
Cu ocazia Crăciunului din această iarnă, cu puțin timp înainte de a pleca în veșnicie, Daniel i-a trimis un mesaj telefonic cum nu mai scrisese niciodată, în care-și exprima dragostea: „Te iubesc mult, tati! La mulți ani!” Deși nu se îndoia de dragostea fiului, lui Marian Mareș nu-i fusese dat niciodată să primească un asemenea mesaj „înflăcărat”. Acum, privind în urmă, zdrobit de durere, tatăl înțelege de ce a trimis băiatul o asemenea declarație. Era un fel de „adio!” Această revelație a avut-o dl. Mareș și când aflat că Daniel, cu trei zile înainte de a muri, a mers la biserica Mavrodolu unde s-a spovedit și s-a împărtășit. Peste puțin timp, în capela acestui locaș era așezat sicriul său…
MESAJ DE DINCOLO DE MORMÂNT
Pe tot parcursul zilei de azi, încă de dimineață, cei care l-au prețuit pe Daniel au continuat să vină la mormânt. Rodica Mareș a avut parte de o surpriză de proporții iar când a ajuns la locul de veci, a avut un șoc. Pe crucea albă, de lemn, era lipită o hârtie cu un mesaj din partea lui…Daniel!!! Este vorba despre o poezie în șase strofe, intitulată „Mi-e dor de voi…”
Versurile au o profunzime aparte și constituie un fel de misivă pe care cel plecat dintre noi, o trimite de dincolo de hotarul veșniciei, către cei rămași în urmă și care-l plâng necontenit. Pesemne unul dintre prietenii săi a scris această poezie cu intenția de a mângâia sufletul sfărâmat al bieților părinți și al fratelui Laurențiu care nu și-au revenit după această tragedie. Metaforic vorbind, poezia-mesaj cu care-i întâmpină Daniel pe cei care vin să se reculeagă la mormântul său, este „cinstea” pe care le-o face acum, în ziua Botezătorului Ioan, în amintirea vremurilor în care ciocneau un pahar în acordurile tradiționalului cântec „Mulți ani trăiască…”
Sărmana lui mamă, Rodica Mareș, a plecat de la cimitir azi, mai îndurerată de cum venise. I-a adus flori lui Ionuț ca și-n alți ani. Dar acum i le-a așezat pe cripta stropită cu lacrimi. Și a sărutat crucea, precum odinioară obrazul băiatului care parcă-i vorbește prin versurile răscolitoare ale poeziei…
4 Comentarii
Pufina
Frumos scris , am plans …
Pufina
Frumos scris , am plans de mila acelui baiat .
Anonim
Ai fost un prieten adevărat. Îți multumesc ca mi-ai dat ocazia sa cunosc un astfel de om. Păcat ca nu am putut sa îți spun aceste cuvinte atunci cand inca mai erai fizic printre noi. Nu o sa te uit niciodată! Îți multumesc pentru tot. Vei rămâne veșnic in sufletul meu. Te rog frumos sa ai grija de ai tai de acolo de sus. Toți ai nevoie de tine. Al tău prieten Dani Matteo
Anonim
Greu de crezut …dar e adevarat. Păcat de tinerețea și frumusețea lui…. Multi oameni au fost cu sufletul alaturi de el și nu ai cum sa nu plângi… Foarte dureros