Organizatia non profit GHEpart, care organizează şi evenimentele din curtea Bibiliotecii Municipale Curtea de Arges – Greenoteca – pune la cale un eveniment inedit care va avea loc mâine sub genericul „Lume, lume”.
Deşi e un lucru abstract şi îndepărtat încât de cele mai multe ori nici nu putem să credem că respiră o dată cu noi, istoria rămâne cea mai frumoasă poveste. Aşadar, mâine, de Ziua internaţională a iei şi implicit a esenţei româneşti, gara din Curtea de Argeş va fi altceva decât ca punct de îmbarcare şi plecare a călătorilor. „Refacem istoricul drum regal îmbrăcaţi în ii şi desăvârşim totul cu o seară muzicală minunată la Greenoteca. Am pregătit multe activităţi antrenante, informaţii inedite, costume frumoase asortate cu aerul parfumat de vară, toate acestea cu scopul de a demonstra că, pentru a evolua, trebuie să ne recunoaştem rădăcinile şi să ni le însuşim. Aşadar, chemaţi-vă colegii, prietenii, rudele, aduceţi copiii şi pe toţi cei care sunt gata să se distreze şi să înveţe lucruri noi, să cânte, să împletească şi să poarte ii cu mândrie şi cu recunoştinţă. Ne vedem la Gara Regală pentru o zi princiară”, este mesajul transmis de organizatori.
Val. NICOLAU