A zecea ediţie a manifestărilor prilejuite de Ziua comunei Bascov a adus zece ore de distracţie, muzică şi voie bună, spectacolul având loc în mirifica poiană din izlazul Aninoasa. În ultima duminică a verii, argeşenii s-au strâns cu miile în inima satului Brăileni, pentru a se înfrupta din deliciile unei sărbători de pomină.
Bucuroşi de oaspeţi!
Cei 595 de ani de atestare documentară a localităţii au fost marcaţi printr-o manifestare care a împăcat toate gusturile. Copiii, părinţii şi bunicii locului s-au bucurat de numeroasele surprize oferite de Primărie, Consiliul Local Bascov şi Casa de Cultură „Adriana Trandafir”, cu complicitatea primarului Gheorghe Stancu. Ca o gazdă bună, edilul şi-a întâmpinat oaspeţii cu braţele deschise şi gânduri alese. Din galeria invitaţilor de seamă au făcut parte personalităţi din lumea sportului, artişti de soi, delegaţii din străinătate, oficialităţi locale, judeţene şi centrale, oameni de afaceri, politicieni ş.a.
Gheorghe Stancu, primul gospodar al comunei, a dat oficial tonul petrecerii, acesta declarându-se mândru că este fiu al satului şi că face parte dintr-o comunitate cu oameni harnici şi inimoşi.
Au onorat manifestarea Danu Manu, preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Ion Mânzână, vicepreşedinte, şi o suită de consilieri judeţeni, prefectul Cristian Soare, subprefectul Emilian Dragnea, fostul ministru de Externe Cristian Diaconescu, senatorii Şerban Valeca şi Constantin Tămagă, deputaţii Simona Bucura Oprescu, Cătălin Rădulescu, Andrei Gerea şi Radu Vasilică, preşedintele PMP Argeş Cătălin Bulf, deputatul PND Mihai Deaconu, copreşedintele ALDE Argeş Aurel Iacşa, peste 20 de primari din judeţ, între care cei de la Albota, Băiculeşti, Boteni, Costeşti, Căteasca, Domneşti, Izvoru, Mărăcineni, Merişani, Mioveni, Rociu şi Valea Iaşului, aproape toţi directorii de instituţii deconcentrate, conducerea Camerei de Comerţ şi Industrie Argeş ş.a.
Performanţa are viitor
În preludiul manifestării au fost premiaţi la scenă deschisă sportivii bascoveni. Distincţii au primit şi elevii de excepţie ai comunei. N-au fost uitaţi nici bascovenii care au pus bazele unor căsătorii trainice, timp de 50 de ani, descoperind „braţ la braţ” secretul longevităţii mariajului.
Sub egida evenimentului de suflet, conducerea administraţiei locale a recompensat talentul, perseverenţa şi dăruirea demonstrate de doi dintre cei mai mari sportivi ai României. În aplauzele asistenţei au fost declaraţi cetăţeni de onoare ai comunei Bascov înotătorul Robert Glinţă, finalist la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, şi Bogdan Stancu, golgheterul naţionalei de fotbal a României.
În salba manifestării au fost prinse competiţii sportive, de şah şi de tenis de câmp. Giuvaerul coroanei a fost evenimentul care i-a adus în prim-plan pe foştii internaţionali Jean Vlădoiu, Miodrag Belodedici şi Gheorghiţă Geolgău. Fostele glorii ale fotbalului românesc au supervizat selecţia de la Bascov, organizată de FRF şi Gillette pe stadionul de la Valea Ursului, în cadrul Caravanei „Performanţa are viitor”, Mădălin Crivăţ fiind desemnat câştigătorul acestui trial.
Un spectacol pentru toate gusturile
De la mic la mare, tot bascoveanul cu chef de distracţie a fredonat, în ton cu artiştii, melodiile preferate şi a dansat cât l-au ţinut puterile. Pe scena amplasată în inima poienii au urcat vedete îndrăgite, folclorişti celebri şi interpreţi consacraţi de muzică uşoară, cap de afiş fiind Nicolae Furdui Iancu, Elisabeta Turcu Juverdeanu, Anna Lesko şi Sandra N.
La înălţime a fost şi evoluţia Ansamblului „Doina Bascovului”, momentele artistice fiind încununate de prestaţia solistului Gabriel Dumitru. Dansurile populare pregătite de coregraful Marian Stănoiu au furat ochii spectatorilor. Cântecele din bogata ladă de zestre a folclorului românesc au fost interpretate cu măiestrie de soliştii ansamblului bascovean, acompaniaţi de instrumentişti din cadrul tarafului. Poiana a răsunat de vocile puternice ale grupului vocal bărbătesc „Rapsozii Bascovului”.
Atmosfera de sărbătoare a fost întreţinută şi de solişti de muzică populară sau ansambluri folclorice din Bârla, Priboieni şi Boteni.
Noroc şi adrenalină
Reprezentanţii administraţiei locale au păstrat tradiţia organizării tombolei cu premii. La ediţia din acest an, organizatorii au oferit un premiu special, constând într-un cuptor electric, o plită şi o hotă, două premii I (câte un robot de bucătărie), trei premii II (câte un aparat de gătit multifuncţional) şi trei premii III (câte un storcător de fructe).
Pentru micii şi marii petrecăreţi au fost create diverse mijloace de distracţie.
Pe parcursul întregii zile, însetaţii de adrenalină au avut la dispoziţie un adevărat parc de aventură, cu tiribombe şi tobogane gonflabile, spre deliciul celor mici. Pe grătarele încinse au sfârâit micii şi fripturile, berea a curs la… metru, iar spectacolul a devenit incendiar şi la propriu, fiindcă cerul nopţii a fost luminat de un superb foc de artificii.
Mirela NEAGOE