Ţinându-se de un acordeon mai bătrân decât el, Dumitru Vişan, un muzicant ambulant, în etate de „80 fără doi ani”, cânta după ureche frânturi din celebrul vals „Valurile Dunării”. Atenţia trecătorilor care intrau ori ieşeau din pasajul subteran „Magnolia” din Piteşti era captată, măcar pentru o clipă, de acest personaj. Acordeonistul de ocazie relua pe… dibuite fragmente din celebra melodie, fiind acompaniat de sunetele seci, scoase de mărunţişul aruncat, când şi când, în cutia metalică de la picioarele sale.
Şi acordeonul are un nume: „Traviata”. Apăsând cu degetele butoanele şi clapele tocite, bătrânul cu o pană jumulită prinsă la pălăria vieneză şi-a spus, printre notele şterse de murmurul urban, povestea.
De etnie romă, Dumitru Vişan este din Pătroaia-Găeşti şi, după Revoluţie, şi-a câştigat traiul cântând cu acordeonul „Traviata” fie pe străzile Vienei, fie pe la nunţi, cumetrii şi alte petreceri.
„Am învăţat singur să cânt, ca să mănânc şi eu o pâine. Acordeonul ăsta l-am cumpărat din Viena; am dat pe el 200 de euro. Cântam şi eu acolo pe străzi, cu autorizaţie, şi câştigam între 20 de euro şi 50 de euro pe zi. La Viena stăteam la o gazdă; 120 de euro pe lună plăteam chirie pentru o cameră. Pe străzile Piteştiului câştig din cântatul cu acordeonul atâta cât vrea Dumnezeu. Sunt mulţumit dacă pot să îmi cumpăr de-ale gurii, pâine şi cartofi. Am familie. Am vreo 20 de copii şi nepoţi”, a socotit nea Vişan.
Singurul venit stabil al bătrânului acordeonist este un ajutor social de 140 de lei. Ieri a aflat de la mine că la 1 octombrie este marcată Ziua internaţională a persoanelor vârstnice. S-a… jurat că nu avea habar de această sărbătoare. Şi, înainte de a relua recitalul, a adăugat: „Niciun pensionar nu mi-a dat şi mie, de ziua asta, un leu…”.
