DN73B, refăcut în Argeş – lăsat de izbelişte în Braşov
Am scris ani la rând despre felul cum (nu) s-au executat lucrările pe DN73B (Câmpulung Muscel-Braşov), cel care a dobândit pe bună dreptate supranumele de „Drumul ruşinii”. Ei bine, recent, cu ocazia unei minivacanţe petrecute la Braşov, am constatat cu uimire că şoseaua e în sfârşit gata, că am scăpat de semafoare, de porţiunile îngustate care îngreunau traficul sau de gropile neastupate – nu şi de căruţe, dar asta e o altă poveste. Ajuns deja la Mateiaş, în nici o oră, m-am oprit la o discuţie despre cât de repede ne-am deplasat şi cum că, de aici înainte, poţi şofa relaxat. Da’ de unde… Vecinii noştri braşoveni, despre care aveam o impresie foarte bună, s-au culcat pe o ureche şi au lăsat de izbelişte drumul european. Încă de la intrarea în judeţul Braşov, trebuie să faci slalom printre cratere (gropi e prea puţin spus) care mai de care mai odioase. Coşmarul continuă pe „intermitent” spre Bran şi mai departe până în municipiu, momentele de maximă intensitate fiind pe porţiunea Tohanul Nou-Râşnov.
Braşovul, abandonat de edili
La Braşov, oraş turistic de top, ajungi cu nervii tocaţi, bucşele zob şi planetarele serios zdruncinate. Te gândeşti că o plimbare îţi va reda buna dispoziţie. Gândeşti aşa? Gândeşti greşit. Braşov, cel puţin în această perioadă, îţi lasă impresia de municipiu abandonat, fără administraţie locală. Dacă nu aş fi văzut o cununie la Primărie, puteam să jur că edilii şi-au luat concediu şi au plecat după Mazăre, în Madagascar. Centrul vechi era blocat de mormane de zăpadă, iar oamenii circulau pe două porţiuni înguste de drum, pline de mocirlă. Ceva mai departe, „După Ziduri”, iese în evidenţă Turnul Alb. Cel mic este impresionat de obiectiv şi îmi spune că vrea să meargă să-l viziteze. Ştiam că e închis, dar am zis că puţină mişcare nu strică, aşa că am luat-o pe treptele de la Bastionul Graft către turn.
Complexele private fac diferenţa
Tot privaţii…
Ajuns acolo, am constatat că treptele din lemn care duceau către terasă lipseau pe alocuri, spaţiile fiind suficient de largi încât un copil să poată cădea şi să sufere o accidentare gravă (înălţimea e de patru-cinci metri). Las la o parte peripeţiile şi propun să ne plimbăm în condiţii mai sigure, cu un trenuleţ care pleacă din Piaţa Sfatului şi te plimbă prin zona centrală. O alegere bună, doar că traseul este atât de plicticos încât îţi dă impresia că ai ieşit la o tură printr-un cartier din Piteşti, nu în centrul unui oraş turistic. Ce-i drept, la 10 lei cât costă călătoria, nu mă aşteptam să mă ducă până la Cetatea Medievală. Diferenţa o fac tot „privaţii” care au investit în dezvoltarea unor complexe de excepţie, cu trasee tematice pentru copii („Valea Poveştilor” de la Vila Bran, spre exemplu), zone de activităţi (echitaţie, tir şi alte sporturi), bazin de înot, saună ş.a.m.d. Având atâtea la dispoziţie, nici că-ţi mai vine să te aventurezi pe domeniul public. Ar fi bine să avem şi la Piteşti aşa ceva!
