Prefectura Argeş ne reaminteşte că de la 1 februarie dispar 22 de taxe nefiscale. Acestea erau percepute pentru diferite servicii prestate de către structurile Ministerului Afacerilor Interne. Printre acestea se numără taxa de cazier judiciar şi taxa de examinare pentru obţinerea permisului de conducere. Astfel, se va elimina taxa de 10 lei pentru certificatul de cazier judiciar, documentul urmând a fi eliberat gratuit solicitanţilor. Prevederea este valabilă atât pentru persoanele fizice, cât şi pentru persoanele juridice. Totodată, vor fi eliminate opt taxe, prevăzute de Legea nr. 117/1999 privind taxele extrajudiciare de timbru, care erau necesare eliberării unor documente la ghişeele de la Direcţia Regim Permise şi Înmatricularea Vehiculelor. Pe lângă acestea, vor fi eliminate şi alte trei taxe: pentru aplicarea, de către instituţiile prefectului, a apostilei pe actele oficiale administrative, la solicitarea persoanelor fizice (22 lei) sau juridice (44 lei), precum şi înregistrarea cererilor pentru aplicarea apostilei (3 lei). În ceea ce priveşte serviciile prestate pentru eliberarea documentelor de călătorie, de la 1 februarie, din costul paşaportului vor fi eliminate taxa pentru serviciul public prestat, respectiv 22 lei, şi tariful suplimentar pentru eliberarea paşaportului simplu temporar, 100 lei. De asemenea, se elimină taxa de 22 lei pentru furnizarea datelor din Registrul Naţional de Evidenţă a Paşapoartelor Simple şi pentru eliberarea unor adeverinţe. Totodată, alte şase taxe extrajudiciare de timbru şi două taxe consulare pentru servicii prestate în domeniul evidenţei persoanelor şi al stării civile vor fi eliminate de la 1 februarie.
Claudiu DIŢA