Advertisement
Conform viceprimarului Laurenţiu Zidaru, de luni, la Piteşti ar putea începe distribuirea alimentelor de la Uniunea Europeană. Este vorba despre 24.000 de pachete (care încă nu au ajuns toate) pentru aproximativ 12.000 de beneficiari. Alimentele sunt în contul anului 2015 (nu au fost distribuite, deoarece licitaţia de achiziţie organizată la nivel naţional a fost contestată). „În funcţie de cum ajung alimentele, începem şi noi distribuirea. Estimăm că luni s-ar putea întâmpla asta, la centrul de distribuţie de la Piaţa Smârdan. Vom anunţa în timp util ordinea de acordare a alimentelor”, ne-a declarat vicele Zidaru.
Claudiu DIŢA
Advertisement