O femeie a fost transportată cu elicopterul SMURD la București, după ce a suferit un accident vascular cerebral. Pacienta a ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Judeţean Pitești cu puțin înainte de ora 18 a serii de luni, unde medicii i-au administrat tratamentul corespunzător în astfel de situaţii.
Considerând, probabil, că la „Judeţean” nu i s-ar putea asigura îngrijirile de care ar avea nevoie, familia a cerut trimiterea la Bucureşti. Medicii piteşteni au fost de acord şi întrucât transportul pe cale rutieră ar fi prezentat riscuri, au solicitat intervenţia unui elicopter SMURD şi după circa două ore aeronava a aterizat pe platoul de lângă Sala Sporturilor „Trivale”.
Pacienta, care era stabilă hemodinamic şi conştientă, a fost preluată de echipa medicală, apoi elicopterul a decolat, femeia urmând să fie internată la Spitalul Clinic Universitar de Urgență „Elias” din Capitală.