Andrei este un tânăr de 17 ani, din Piteşti, elev al liceului Tehnologic „Constantin Brâncuși”. De mai mulţi ani, el cântă la chitară în zona central pietonală, încercând să strângă bani pentru a-şi crea un viitor.
Acesta ne-a povestit că, din păcate, primăria Piteşti nu mai doreşte să îi elibereze acord pentru activităţi artistice. Motivul? Unii trecători ar sesiza faptul că îi deranjează muzica şi că nu consideră necesare astfel de activitaţi în centrul oraşului. De două luni de zile, Andrei nu a mai primit aviz din partea Primăriei, dar totuşi continuă să cânte în zona magazinului Trivale, astfel riscând să fie amendat de poliţiştii locali.
,,Cânt în centrul Piteştiului pentru că vreau să bucur trecătorii. Rar se întâmplă ca o persoană să facă acest lucru zilnic, de foarte mulţi ani. Cu banii pe care îi strâng vreau să-mi deschid un canal de YouTube, să nu mai cânt pe stradă şi să îmi pot urma pasiunea”, ne-a spus tânărul.
Un Comentariu
Anonim
Autorul articolului ar trebui sa il urmareasca cu atentie pe asa-zisul artist: nu canta, doar zdrangane corzile din cand in când si in majoritatea timpului se face ca se odihnește sau acordează chitara. E un impostor