Iată că a mai trecut un an fără bucurii, fără împliniri, dar cu multă speranţă! Mulţi dintre noi ne-am petrecut noaptea dintre ani acasă şi ne-am hrănit cu autodenunţurile lui Sebastian Ghiţă prezentate de posturile centrale de televiziune. Ghiţă vorbeşte de parcă ar vrea să transforme o curte dosnică într-o grădină epicuriană, iar naivii vor cădea în plasa aceasta. De la autocritica lui Makarenko din anii comunismului, am trecut la autodenunţul lui Sebi Ghiţă. Autocritica era principala educaţie a comuniştilor. De altfel, reeducarea tinerilor pe baza autocriticii practicată în Închisoarea Piteşti, de exemplu, a cuprins întreaga masă de tineri deţinuţi, constituind un mod de a te declara loial partidului. Or, lipsite de cadrul oficial, autodenunţurile lui Ghiţă constituie totuşi, pentru cei mai mulţi dintre noi, un moment de buimăceală. Unii cred în ele, alţii se îndoiesc. De fapt, nu e greu să te autodenunţi, aşa cum nu era greu nici cu autocritica, dar e mai greu să crezi în ele.

Prin urmare, nu cred că sărbătorile timpului nostru mai au ceva sacru sau ceva din rămăşiţele arhaice. A te bucura numai de spectacolul de lumini din locurile publice de la miezul nopţii şi de emisiunile televizate gen autodenunţurile lui Ghiţă mi se pare prea puţin. Sărbătorile actuale au inventat distracţia şi au pierdut din spirit. Am ajuns să facem din ziua de sărbătoare un adevărat măcel sufletesc. Sărbătorile religioase, cu participare colectivă, au cedat locul spectacolului. Iar spectacolul determină distanţarea sociometrică a artistului de spectatorul public. Aşa cum spune Ilie Bădescu într-o carte a sa, actorul şi spectatorul, în vechea serbare liturgică, bunăoară, se aflau într-o proximitate fizică, „se frecau” unul de altul. Or, astăzi, spectatorul a fost expulzat în faţa televizorului. Drept care, asistăm cu toţii la autodenunţurile lui Ghiţă. Iar câţiva comentează ce a spus acesta. Comentatori care reneagă, modifică, condamnă, atenuează, explică, se pun de acord, se justifică etc.

Pe de altă parte, sunt şi politicieni privilegiaţi de sistem, care şi-au plănuit din timp petrecerea dintre ani, s-au descurcat minunat cu rezervările de hoteluri în ţinuturile exotice şi cu biletele de avion. Printre ei îl avem pe noul vicepremier în guvernul pesedist Daniel Constantin, care a mers să schieze prin munţii Austriei. „În căutare de alt mediu”, a declarat el. Şi Tăriceanu s-a bucurat de frumuseţea altor zări decât cele din Carpaţi. Şi toate acestea în condiţiile în care traiul este destul de greu pentru majoritatea oamenilor. Guvernul Grindeanu a găsit o gaură în buget de zece miliarde de lei. Deci, disciplina financiară nu mai funcţionează. Lipsa de răspundere a tehnocraţilor a adus risipa banului public şi nu l-a strâns aşa cum spun legile. Dar nu numai atât. Reformele pripite aduc lovituri şi mai puternice finanţelor publice.

Moneda şi creditul, armătura întregii organizări economice, sunt zădărnicite. Ce urmează de aici se ştie: deficite bugetare, subproducţie economică, şomaj şi sărăcirea celor mulţi. Aici e tragedia. Mai mult, electoratul împinge oamenii politici, chiar şi pe cei buni, la promisiuni care nu se pot înfăptui. Demagogia nu adaugă nicăieri nimic. Apoi o mai avem şi pe Raluca Turcan. Nu am nimic cu femeile frumoase, dimpotrivă. Dar, vorba lui Constantin Noica, ceea ce-i imput unei femei frumoase este doar că azi e o femeie frumoasă. Ce a fost altădată s-o lăsăm pe ea să-şi aducă aminte când n-o să mai fie ce este astăzi. Drept care, cei care au dus-o pe Raluca Turcan de pe Cibin direct în fruntea PNL să-şi asume răspunderea politică. Sigur, oricând este nevoie de o femeie frumoasă în politică, dar aceasta trebuie să aibă experienţă şi o carieră politică în spate. Or, multe femei au fost în politică ceea ce au fost graţiile în vechime, adică nişte fiinţe suprasensibile care doar îi inspirau pe oamenii politici. Azi însă aceste fiinţe nu mai sunt în imaginarul nostru, ci direct în fotoliul parlamentar.

Prin urmare, a trecut vremea marelui Barbu Catargiu care, de câte ori medita vreo reformă, îi spunea doamnei Catinca să-l aştepte în Cişmigiu, pentru că avea ceva de lămurit. El nu avea răbdare să ajungă până acasă pentru a discuta cu ea şi îi cerea soţiei să-l întâmpine şi să discute cu ea ceea ce-l frământa. Aşa a procedat şi Ionel Brătianu, chiar şi Carol al II-lea. Or, astăzi, politicienii noştri nu mai au răbdarea unei întâlniri undeva în oraş, ci şi-au adus femeile frumoase direct în Parlament, numindu-le chiar în funcţii importante pentru ţară, dar nu pentru a fi inspiraţii, ci pentru a fi ei înşişi admiraţii. Or, aceşti politicieni nu ştiu că „graţiile” noastre din Parlament, ca şi cele antice, mai întâi încântă şi, după ce îi sfâşie pe cei care le cad în plasă, îi plâng. Aşa cum procedează azi Elena Udrea sau Alina Bica. Prin urmare, sărbătorile au trecut, iar noi am rămas cu autodenunţurile lui Sebi Ghiţă.

Gheorghe SAVU

Distribuie pe Facebook

Gheorghe Savu

See Full Bio