Vacile „pasc” pungi, doze şi sticle de plastic…
Aproape de fiecare dată când plec din judeţ, am o rută preferată: din Piteşti către Moeciu, Bran, Braşov, Sibiu şi – dacă timpul îmi permite – Sighişoara. Sunt zone renumite pentru turismul de calitate, fapt dovedit de pensiunile şi hotelurile pline şi în cursul săptămânii. Mai mereu mă întâlnesc cu străini, încântaţi de gazde, dar şi de obiectivele de interes, de privelişte, de mâncarea tradiţională ş.a.m.d. Noi, argeşenii, cu greu reuşim să punctăm la vreun capitol. Sigur, stăm bine cu priveliştea, totul e să nu intri prea mult în detaliu.
Câmpulung, un oraş ca după bombardament
Turist curios prin Câmpulung
În drum spre Moeciu, dai prima dată prin Câmpulung. După ce îţi toci nervii la semafoarele de pe drumul ruşinii, faci o scurtă oprire într-un oraş din ce în ce mai fantomatic. Citeşti grijile şi supărarea pe feţele câmpulungenilor. Afli că s-au furat bani cu nemiluita, că locurile de muncă le numeri pe degete şi te cruceşti când ţi se arată că lucrările de reabilitare s-au făcut doar pe jumătate, pentru ca apoi să fie lăsate în voia sorţii (Parcul Kretzulescu, de pildă). Toate acestea în timp ce caşti ochii să nu-ţi pice vreo cărămidă în cap. Da, clădirile din centru sunt vai de ele, însă asta nu e o noutate. De fapt, la Câmpulung nu prea mai e nimic nou sub soare.
La Mateiaş nu există o toaletă amenajată
Un tablou ruşinos
Mai departe, la ieşirea din judeţ faci un popas doar ca să te loveşti de un tablou al nepăsării şi al lipsei de educaţie. La graniţa cu judeţul Braşov, de partea noastră, poţi „admira” o pajişte plină de gunoaie care îţi întorc stomacul pe dos. Celebrul paravan din piatră poate părea interesant pentru un individ care opreşte prima dată în zonă, dar „monumentul” stâncos nu e altceva decât un loc unde îşi fac trecătorii nevoile. Ciobanii mână vacile printre pungi şi sticle de plastic, printre ambalaje şi deşeuri de tot soiul, iar bietele animale abia dacă găsesc un petec de iarbă curat. Ca argeşean, te încearcă un sentiment de indignare şi, vrei-nu vrei, gândul îţi zboară la obiectivele noastre turistice care ar putea aduce zeci de mii de oameni de prin toate colţurile ţării şi nu numai. Şi la Mateiaş, în loc să se amenajeze o toaletă modernă, găseşti doar o baracă ruginită după care se ascund mai mult sau mai puţin ruşinaţi bărbaţi şi femei laolaltă (asta se întâmplă când e aglomeraţie… după colţ, nu ştii peste cine dai!). Lansezi o săgeată tocmai în cealaltă parte, la Arefu, unde situaţia nu diferă prea mult. Noroc că zona amenajată pentru grătare e periodic ecologizată, altfel ar fi durere mare. Nu ştiu cum se face că, la Moeciu, spre exemplu, unii oameni stau la iarbă verde cu corturile zile în şir, iar când pleacă lasă totul curat în urma lor. Nu e nevoie de voluntari şi de firme specializate care să adune gunoaiele. La noi nu se întâmplă aşa. E nevoie de un singur individ care să gâlgâie o bere răsuflată lângă maşină şi să arunce sticla în vale, că după el apar şi alţii, parcă la foc automat.
În zona de picnic Arefu, noroc cu voluntarii care strâng gunoaiele
Cifrele vorbesc
Toate acestea dăunează grav turismului argeşean. Putem da vina pe centrele de informare şi pe lipsa unor campanii serioase de promovare, dar adevărul este că recomandarea omului care a fost şi a văzut valorează cât şapte centre de informare şi zece campanii. În final, statistica e tranşantă: gradul de ocupare a unităţilor turistice din judeţ abia dacă bate spre 80% în perioadele cele mai aglomerate. În rest, cam… bate vântul. În comparaţie, la „vecinii” noştri e mai tot timpul ocupat. Trebuie să îţi faci rezervare din timp dacă vrei să prinzi un loc – la Cheile Grădiştei, spre exemplu. Culmea, preţurile sunt duble sau chiar triple faţă de ce oferim noi, dar tot la ei vine lumea…
George OLTEANU
