Aşa cum v-am informat, pe 16 ianuarie, la Tribunalul Bucureşti a fost termen al dosarului „Publitrans”, în care Tudor Pendiuc, fost primar al Piteştiului, este judecat, alături de alte 12 persoane, pentru presupuse fapte de corupţie. Procurorul DNA a cerut pedepse cu închisoarea pentru toţi inculpaţii, apărătorii au solicitat achitarea, iar instanţa a rămas în pronunţare. Azi, tribunalul bucureştean a anunţat amânarea pronunţării pentru data de 30 ianuarie.
Vă reamintim că în cauză sunt inculpaţi fostul edil-şef al municipiului, fiica acestuia, Emanuela, şi alţi 10 oameni de afaceri şi angajaţi ai Primăriei Piteşti. Pendiuc este acuzat de procurorii Anticorupţie că a făcut demersuri cu încălcarea prevederilor legale ca să fie prelungit un contract de asociere în participaţiune între Publitrans 2000 SA şi Asocierea CNCD – Girexim Universal SA pentru asigurarea transportului public de persoane în muncipiu.
Anchetatorii au mai susţinut că, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, Tudor Pendiuc a primit, în februarie 2008, pentru fiica sa, Emanuela, un apartament în Bucureşti – Ansamblul Rezidenţial Quadra Place, în valoare de 130.900 de euro, în schimbul favorizării CNCD – Girexim Universal în procedura de atribuire a contractului de asociere în participaţiune cu Publitrans, respectiv acordarea efectivă, executarea şi ulterior prelungirea acestuia.
Conform anchetatorilor, bugetul Piteştiului a fost prejudiciat cu 28.556.450,65 lei (peste 6,3 milioane de euro), sumă cu care primăria s-a constituit parte civilă. Decizia care urmează să fie pronunţată de judecători nu va fi una definitivă, fiindcă mai sunt de urmat căile de atac.
2 Comentarii
Anonim
La Puscarie,acolo va este locul.
Mihai
Voi, majoritatea dar, cu precadere persoanele în varstă l-au/l-ati VOTAT PRIMAR
IATĂ PE CINE AȚI VOTAT !
Deschideti ochii bine si analizati pe cine votati si in anul acesta – 2020