Am publicat cu peste un deceniu în urmă o tabletă dulce-amară cu titlul „Năuceala cronică la români”. Nu-i vorba de o suferință neurologică sau psihică, de prostie din naștere sau de alcoolismul care până la urmă transformă onmul într-o epavă. Este doar un fel de a fi al unui popor ieșit buimac, nepregătit și confuz dintr-un tunel al timpului ce a trecut de la terminarea ultimului război mondial, până în decembrie ’89.
Cele trei decenii care au urmat, intrarea în NATO și în Uniunea Europeană, n-au reprezentat decât o tranziție în zadar ce nu a schimbat nici mentalul colectiv, nici comportamentul individual sau gradul de civilizație în care spiritul de turmă predomină.
Școliți de mântuială, dezordonați, dezbinați, crezând că democrația îți dă dreptul să faci exact ce-ți trece prin cap, sfidând bunul-simț și legislația, cu românii se lucrează foarte greu. Iar, nu de puține ori ajung să fie agresivi verbal și fizic cu oricine: polițiști, jandarmi, funcționari publici, cadre didactice și personal medical.
Nu există zi de la Dumnezeu în care la jurnalele televiziunilor de știri să nu vezi cu tristețe în ce balamuc permanent trăim. De când s-au introdus cardurile de sănătate, în toată țara, indiferent de profilul cabinetelor medicale ar trebui să se lucreze numai cu programări anticipate.
Prea puțini conaționali țin cont de asta. Se bulucesc pe la ușile cabinetelor, vociferează, se împing unii pe alții exact ca la cozile de la alimentarele de tristă amintire din vremea lui Ceaușescu. Iar mulți dintre cei care reușesc să intre au uitat acasă documentele de identitate și cupoanele de pensie, habar n-au ce PIN are cardul personal, nu-ți prezintă rețetele prescrise, crezând că de aia ești medic ca să ții tu minte ce le-ai indicat miilor de pacienți.
Altă nebunie: sună la numerele de telefon ale cabinetului și solicită să-ți trimită „pe oațap” imagini cu diferite suferințe dermatovenerice pentru că nu au timp să vină la cabinet. În asemenea situații nu dau niciodată vreun tratament. Riposta vine imediat: „Bine că ne lăsați să murim cu zile!”.
