Ascult, văd, citesc și mult mă mir, apropo de rezultatul algerilor. De acord, să-i dăm Cezarului ce-i al lui, aplauze meritate, dar învinșii nu merită și ei încurajarea noastră? Căci, dacă-i lăsăm pradă dezamăgirii, nu vom face altceva decât să sancționăm pepiniera de cadre a fiecăruia dintre partide. Și n-ar fi bine, fiindcă învinșii de azi pot fi învingătorii de mâine. Să nu-i lăsăm pradă coșmarului dezamăgirii!

Să nu-i lăsăm, fiindcă și învingătorii au fost, la rândul lor, niște subversivi. Aparent, ei sunt cei care poartă adevărul acum. Ei sunt cei mai buni. Buni, buni, dar paradoxal, încercând să ”zdrobească orânduirea cea crudă și nedreaptă”, n-au făcut altceva decât să răstoarne ordinea instalată. Acum patru ani sau mai mulți. Şi într-un învingător, și într-un învins se află un revoluționar, un insurgent. Cei care au candidat nu pot fi socotiți oameni în afara timpului lor, ca să-i descalificăm fără drept de apel. 

Să luăm, de pildă, exemplul d-lui Emanuel Soare, fost prefect vreo jumătate de an și ceva. Și-a riscat cariera de universitar, răspunzând nevoii de a intra în politică. Nevoii noastre, fiindcă vrem și oameni tineri, și cu studii, și onești, și iscusiți etc. etc. Dl. Miuțescu a mizat pe el, cum a mizat și pe alți liberali care, credea el, poartă în raniță bastonul de mareșal. Ei bine, cred eu, Soare poartă un astfel de baston, dar electoratul nu i-a îngăduit încă să facă apel la puterea pe care i-o conferea calitatea de președinte al Consiliului Județean Argeș. Asta, pentru că, în competiție, postul ăsta trebuia să fie ocupat de unul care se pricepea mai bine ‒ repet, în concepția electoratului ‒ să răspundă nevoilor Argeșului. Dl. Mînzînă era mai vechi și mai rutinat, în politică și chiar în administrație, în relațiile sociale, în cele cu primarii. Aici, cum am scris cu o lună și ceva în urmă, trebuia să iasă la bătaie președintele Miuțescu. Era oricum mai redutabil decât Soare în competiția cu Mînzînă. De ce n-a făcut-o? Ar trebui întrebat și scris despre asta.

Un om al timpului său este și dl. Apostoliceanu. Cu ideea de a răsturna o ordine care nu i se părea lui că ar fi un temei al lumii. Cum li se părea și altora care l-au votat și nu i-au reproșat ”curajul” de a sări dintr-un tren în altul, în timpul mersului. Ei bine, social-liberalul Apostoliceanu nu ar trebui să se considere că a căzut din tren. Nu! A ratat doar acest tren, fiindcă vehiculul n-avea eticheta corespunzătoare pentru el. Omul este tras înainte de o idee care a plăcut la mai mult de un sfert din votanți și va trebui să nu dea bir cu fugiții. Să reziste pe baricadele construirii ordinii sociale, să continue să fie un subversiv al actualei alcătuiri, care, fără discuție, nu este cea mai bună doar fiindcă în fruntea ei se află un om apreciat azi. Dar, atenție, apreciat pentru calitățile lui probate în spațiul profesional și, mai apoi, în cel politic. Altminteri, cu o majoritate ostilă în consiliul local, vom vedea cum se va descurca.

Și Soare, și Apostoliceanu, și Moșteanu, și Liviu Stancu, și mulți alți perdanți vor trebui să continue să pună cărămidă peste cărămidă la edificiul funcției lor politice ori administrative. Pe care și-o doresc nu doar pentru ei, ci și pentru binele nostru. 

Dacă nu mă înșel eu ‒ și rar mă înșel! ‒ toți au în ei ceea ce ne dorim: voința nelimitată de adevăr și dreptate, setea de luciditate, exigența necruțătoare reclamată de o realitate cumva maltratată. Deci, îi îndemn eu aici, cu toată sinceritatea, să nu se lase păcăliți de votul de duminică! Care trebuie interpretat nu ca o dislocare a înțepenirii, cum și-au dorit-o ei, ci ca o ruinare a ordinii vechi, cu oamenii ei. Pe care votanții n-au vrut-o încă și nu i-au vrut scoși din circuitul puterii. Și n-au putut fi scoși, fiindcă liberalii n-au găsit punctul de sprijin necesar. Care punct nu trebuie căutat în afara activității lor, ci în interiorul spiritului care-i animă și care, dacă nu azi, mâine le va oferi și mult doritul happening. Vorbesc de spiritul din noi, toți, care ne animă pentru a dezagrega ordinea veche și pentru a instaura una nouă. Unde ei, deocamdată, sunt perdanți, dar se pot socoti și învingători. Fie și pentru faptul că au avut curajul să iasă la bătaie. Curaj pe care, iată, alții nu l-au avut!     

Distribuie pe Facebook