O ştiu de peste trei decenii, de pe vremea când am lucrat câţiva ani la dispensarul din comuna ei, iar titulara Cabinetului 2 al PCR ne păstorea şi era convinsă că ne va duce curând spre cele mai înalte culmi de progres şi civilizaţie. Printre alte tâmpenii, „savanta” închipuită a hotărât să nu se mai susţină anual examenul de secundariat prin care puteai promova din rural în urban.

Ajunsă la 82 de ani, bătrâna este la fel ca în „epoca de aur”: scundă, agitată, numai piele şi oase, cu o privire vicleană şi microcefalie la propriu şi la figurat.

Mi s-a adresat de parcă aş fi ginerele ei: „Să-mi dai pastile, unguinuri şi laser pentru canceru’ pielii de pe nasu’ meu! Sunt pregătită de mult să mă ia Dumnezeu: loc în cimitir, tronu’ urcat în fânar, îmbrăcămintea şi pantofii, prosoapele, tămâia şi lumânările. Dar mi-e frică de moarte şi nu dorm noaptea când mă gândesc la ce or să pătimească ai mei: moşu’ e copt de boală pe la organe, iar pe copii şi pe nepoţi o să-i jecmănească popa ăla bătrânu’! Că mai avem şi unu’ mai tânăr, dar nu stau cu casa în sectoru’ lui.

Al morţii, după ce că e calic rău de ţi-ar lua şi sufletu’ din tine, e curvaru’ curvarilor.

Păi, unde s-a mai pomenit să o lase pe crăiasa de preoteasă ca să o ia pe una de la oraş, o fată mare la 60 de ani? Acuma face naveta, dar când vine în sat se iubeşte cu toate femeile mai răsărite. De unde ştiu? De la gura satului.
Pentru o grijanie îţi cere 20 de lei pe lună. La paraistas vrea milioane, iar la îngropăciune alte milioane. Separat, dai un milion la ţârcovnic şi un milion la ăla de trage clopotu’. Jaf!”

Distribuie pe Facebook

Dr. Viorel Pătraşcu

See Full Bio