Şi deputatul PNL de Argeș, Dănuț Bica, a fost confirmat pozitiv cu Covid-19 şi este internat la Spitalul Valea Iașului. În urmă cu două săptămâni, soția sa a fost, de asemenea, testată pozitiv.
„Pe 4 noiembrie, soția mea a fost testată pozitiv cu Covid-19. Atunci am intrat și eu în izolare deși am ieșit negativ, dar am avut o oarecare tuse și temperatură. Din păcate, luni, 16 noiembrie, când am făcut iarăși testul, s-a constatat că și eu sunt pozitiv. Soția este vindecată total, nu are niciun fel de problemă (…) La sfatul medicului meu am făcut un examen tomograf pentru a vedea dacă sunt probleme legate de organele interne și s-a constatat că sunt oarecum afectat la plămâni. M-am internat la Spitalul de la Valea Iașului, fiindcă e mai bine să fiu sub supravegherea medicilor, decât să stau acasă (…) Le mulțumesc medicilor, doamnei manager și restului personalului pentru modul deosebit în care își fac treaba. Nu am simtome deosebite. Totul pare să fie în limitele normalului și sub controlul medical. Este Covid-19 într-o variantă medie și urmez tratamentul indicat de medici. Vreau să transmit tuturor cetățenilor să se protejeze maxim pentru că nu este de glumă cu acest virus”, a anunţat parlamentarul pe pagina sa de socializare la sfârşitul săptămânii trecute.