Regal de rafinament, eleganţă, graţie şi strălucire sâmbătă şi duminică la Sala Sporturilor din Trivale cu ocazia desfăşurări celei de a 29-a ediţii a Concursului Naţional de Dans Sportiv „Dansul Florilor”. Competiţia a fost organizată de către Primăria şi Consiliul Local, prin Centrul Cultural Piteşti, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Argeş, Federaţia Română de Dans Sportiv şi Clubul Total Dance.
La eveniment au participat peste 600 de sportivi cu vârste cuprinse între 4 şi 55 de ani, de la peste 50 de cluburi din toată ţara. Concurenţii au susţinut probe de Vals lent, Tango, Vals vienez, Slow-fox, Quick-step, Samba, Cha Cha, Rumba, Paso Doble, Jive. Noutatea a constituit-o concursul de Streetdance Free Style, pe patru categorii de vârstă. Deschiderea oficială a avut loc sâmbătă, la Sala Sporturilor din Piteşti. Printre invitaţii de seamă s-au numărat viceprimarul Laurenţiu Zidaru şi Viorel Năstase, părintele primului Festival de Dans de Societate, „Dansul Florilor”. Viorel Năstase este şi fondatorul Federaţiei Române de Dans Sportiv, la scurt timp după evenimentele din decembrie 1989. Cea dintâi şi cea mai frumoasă calitate a sa rămâne însă cea de descoperitor şi de formator de dansatori de talie internaţională. Printre cei care-i datorează cariera şi evoluţia se numără Mihai Petre, Corina şi Alfred Schieb, Sorin Badi, Gigi Dumitru, Simona Ivan etc.
Participanţii de la cele 35 de categorii i-au încântat pe cei prezenţi prin fineţe, eleganţă şi în special prin talentul cu care au fost înzestraţi de bunul Dumnezeu.
Eleganţa şi rafinamentul perechilor participante au fost aplaudate la scenă deschisă de spectatorii iubitori de frumos care au ales să petreacă două zile în tribuna Sălii Sporturilor. Iar cei care au optat pentru această variantă nu au regretat deloc. „Felicitări organizatorilor care, an de an, ne oferă un spectacol grandios, aici, în Piteşti. Un spectacol al frumuseţii, în care tinerii strălucesc pe ringul de dans şi ne creează nouă, spectatorilor, o senzaţie formidabilă. Ne încântă privirea şi inimile cu magia dansului, eleganţa costumelor. Sunt o iubitoare a acestui tradiţional concurs, an de an vin aici şi mă bucur. Trăiesc la intensitate maximă emoţii. Este fantastic mesajul pe care-l transmite dansul sportiv. Fiul meu a practicat până nu demult acest sport şi o accidentare l-a determinat să renunţe la marea dragoste”, ne-a spus, duminică după-amiază, o spectatoare.
Monica CRISTEA
Foto: Alexandru OPREA