Copreşedintele ALDE Daniel Constantin, deputat de Piteşti şi fost ministru al Agriculturii, a declarat că Guvernul condus de Dacian Cioloş nu doreşte să greşească cu nimic, nu îşi doreşte niciun fel de discuţie negativă în jurul miniştrilor şi ca atare nu face absolut nimic. Daniel Constantin a vorbit la o conferinţă de presă despre problemele din agricultură (de parcă el ar fi făcut mare lucru în acest domeniu!), subliniind că în privinţa infrastructurii de irigaţii „acest Guvern nu a mişcat până astăzi nici măcar un ac. În luna mai, din păcate, cantitatea de precipitaţii nu se anunţă a fi generoasă, atunci când culturile de toamnă au nevoie de apă. Din păcate, pe proiectul de irigaţii nu s-a mişcat nimic. Am avut o luptă la nivelul Parlamentului, să trecem Legea irigaţiilor. Aceasta a trecut doar cu un vot împotrivă, în rest toţi deputaţii au votat pentru acel proiect, pentru că era primul viabil, care oferea garanţia fermierilor că un miliard de euro va intra în reabilitarea infrastructurii de irigaţii”, a arătat Daniel Constantin. El a afirmat că nu s-au realizat studii de fezabilitate şi nu s-au elaborat documentele premergătoare pentru a se începe licitaţiile.
Daniel Constantin plânge după ce… n-a făcut
Advertisement
Advertisement