# Daniel Barbu este fostul preşedinte al AEP. De astăzi, are „calitatea” de suspect în dosar!
Aşa cum v-am informat, deputatul Mircea Drăghici, trezorierul PSD, este urmărit penal de procurorii DNA pentru delapidare şi utilizarea subvenţiilor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate.
În primul dosar este vorba despre o locuinţă, în cel de al doilea de un autoturism de lux pe care Drăghici le-ar fi achiziţionat ilegal cu banii partidului. Ambele ordonanţe ale procurorilor Anticorupţie au fost contestate atât de PSD, printr-un document-protest, cât şi de Mircea Drăghici.
Astăzi, DNA a dat publicităţii un comunicat din care rezultă: „În cauza mediatizată (cu referire la Mircea Drăghici, n.r.), procurorii Secţiei de combatere a corupţiei au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de o persoană care, la data faptelor, deţinea funcţia de preşedinte al AEP, cu privire la săvârşirea infracţiunii de neurmărire conform legii a respectării destinaţiei subvenţiilor (prev. de art. 10, lit. b, teza a II-a din Legea nr. 78/2000). În ordonanţa procurorilor se arată că, în cauză, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt: * în perioada 27 mai 2017-27 februarie 2019, în calitate de preşedinte al AEP, suspectul nu ar fi urmărit, conform legii, destinaţia subvenţiilor acordate formaţiunilor politice, în sensul în care nu ar fi dispus, potrivit Legii finanţării activităţii partidelor politice (art. 44 din Legea nr. 334/2006 republicată), verificări anuale pentru fiecare partid, privind respectarea prevederilor legale referitoare la venituri (inclusiv cele provenite din fonduri publice, subvenţii) şi cheltuieli; * ar fi stopat unele controale aflate în curs.
Concret, printr-o adresă din data de 22.01.2019, ca urmare a unei scrisori adresate AEP de către trezorierul unui partid, în calitate de preşedinte al AEP, suspectul ar fi dispus în mod discreţionar, oprirea controalelor iniţiate prin ordine de serviciu de către directorul structurii competente, controale ce vizau respectiva formaţiune politică. În dispoziţiile Legii nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale nu există nicio prevedere legală care să permită oprirea unui control dispus de directorul structurii competente din cadrul AEP.
Deşi a luat cunoştinţă prin angajaţii AEP de «unele nereguli cu referire la utilizarea subvenţiilor», nu a fost de acord cu solicitarea unuia dintre angajaţii săi de a se relua controalele suspendate din dispoziţia sa, preferând să îşi dea demisia în data de 27.02.2019 din funcţia de preşedinte al AEP. La 24 aprilie 2019, persoanei i s-a adus la cunoştinţă calitatea de suspect în conformitate cu prevederile art. 307 din Codul de procedură penală”.
Pentru ca lucrurile să fie lămurite, fostul preşedinte al AEP este Daniel Barbu, care şi-a motivat demisia prin aceea că intenţionează să candideze pentru alegerile europarlamentare, iar trezorierul care i-a trimis scrisoarea este Mircea Drăghici. Nu ştim ce soluţii vor fi date în aceste cauze, dar cert este că hora se întinde.