Dani Mocanu și bătăușii din peco, acuzați de tentativă de omor.
Update: În temeiul delegării din partea Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, Compartimentul de Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș, este abilitat să comunice următoarele:
Ca urmare a administrării probatoriului și obținerii constatărilor medico-legale provizorii, în cauză a fost dispusă extinderea urmăririi penale și sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de omor.
Cercetările sunt continuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, sub aspectul comiterii infracțiunilor de tentativă de omor și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Știrea inițială
În noaptea de 18 spre 19 august, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș au fost sesizați prin Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență 112 cu privire la faptul că la o stație peco din Pitești ar fi avut loc o stare conflictuală, în cadrul căreia un bărbat ar fi fost agresat.
La momentul sosirii polițiștilor, la fața locului nu a fost identificată niciuna dintre persoanele implicate, iar ulterior persoana agresată s-a prezentat la o unitate medicală.
Polițiștii au întocmit din oficiu un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice, iar în cauză se desfășoară cercetări, pentru stabilirea situației de fapt și luarea măsurilor legale care se impun.