Mulţumim, maestre Dan Puric, pentru neruşinarea de a fi român
L-am revăzut pe Dan Puric la Universitatea din Piteşti. L-am revăzut cu aceeaşi bucurie ca de fiecare dată.
Venise să vorbească despre fostul său profesor şi neuitat prieten prof.univ.dr. Gh. Ceauşu, adică despre valoare.
De fapt, de fiecare dată Dan Puric vorbeşte despre credinţa strămoşească, despre neam, limbă, tradiţie, Biserică, adică despre VALOARE.
De ce este atât de iubit de atâţia oameni, de la cei mai simpli la cei mai sofisticaţi intelectuali? Din acest motiv.
De ce este atât de urât de „cărturari”? Din acelaşi motiv. Discursul lui trezeşte cele mai profunde sentimente, pentru că e sincer.
„Când oamenii mint, mâinile lor spun adevărul” – zicea cândva, citând un vechi proverb oriental. Priviţi-i ochii şi mâinile şi veţi vedea că nu minte niciodată.
El nu are stări de compromis, nici măcar conjunctural. Te poate face să râzi în hohote, dar el e o lacrimă ascunsă într-un zâmbet.
„Arta e o rană transformată în lumină”, spunea Braque. Aşa e şi arta lui Dan Puric.
Printre râsete şi injurii, printre laude şi atacuri, Dan Puric trece ca un dulău de stână. Priviţi-i din nou ochii! E atent la turmă, să ţină drumul drept.
E trist şi preocupat, dar impasibil la atacuri. Turma contează şi drumul drept.
Dan Puric are neruşinarea de a fi român şi de a o mărturisi. Tragică şi frumoasă neruşinare.
Să-L rugăm pe Dumnezeu să-i contamineze pe cât mai mulţi.
Mulţumim, Dan Puric, pentru această neruşinare!
Prof. Cătălin PETRESCU
