Bugetul Ministerului Sănătăţii este în 2019 cu 6,1 miliarde de lei mai mare decât cel alocat în 2018 şi a ajuns la aproape 5% din PIB.
„Programul de guvernare elaborat de PSD a fost respectat şi în domeniul sănătăţii care a primit în acest an cea mai mare finanţare din istorie. După ce anul trecut s-au mărit consistent salariile personalului medical, în 2019 orientarea este spre zona de investiţii pentru dotarea spitalelor care să permită un act medical de cât mai înaltă calitate. Bugetul pentru investiţii în acest an este de peste 1 miliard de lei la nivel naţional. Printre cele mai mari proiecte finanţate de la bugetul de stat în sănătate se regăsesc cele din Argeş: 76 milioane de lei pentru Spitalul Judeţean de Urgenţă din Piteşti şi 93 milioane de lei pentru construcţia noului spital din Mioveni. De asemenea, s-au alocat bani de la bugetul de stat pentru dotarea cu echipamente performante a spitalelor din Piteşti – Computer Tomograf, RMN, urmează liniile de radioterapie…” – a declarat medicul Dan Manu, vicepreşedinte PSD Argeş.
„Ministerul Sănătăţii a anunţat deja că va creşte şi finanţarea pentru funcţionarea unităţilor medico-sociale, pentru asistenţa comunitară, medicina şcolară şi pentru co-finanţarea proiectelor cu bani europeni (iar noi în Argeş avem şi astfel de proiecte în derulare). Orice sumă în plus alocată Sănătăţii înseamnă condiţii mai bune pentru pacienţi, tratamente şi echipamente care să contribuie la salvarea cât mai multor vieţi”, a mai adăugat Dan Manu.