Odată cu lansarea candidaţilor PSD Argeş au fost lămurite multe neclarităţi: Tudor Pendiuc candidează independent, Cornel Ionică reprezintă social-democraţia în lupta pentru Primărie, Dan Manu şi Ion Mînzînă sunt primii pe lista pentru Consiliul Judeţean şi în cărţi pentru şefia instituţiei, iar actualul preşedinte Florin Tecău se regăseşte… pe locul 20, căzând în dizgraţia colegilor. De ce nu a mai candidat Pendiuc pentru PSD? De ce e Tecău pe locul 20? Nu s-a găsit înţelegere astfel încât Pendiuc să susţină un candidat al PSD? Sau există un „blat” electoral? Sunt întrebări la care liderul consilierilor judeţeni PSD, Dan Manu, a răspuns ieri, în cadrul emisiunii „Subiect de presă” realizate la Antena 1 Piteşti de Cristina Munteanu şi Mihai Golescu.
Lansare…
Aşadar, a vrut să ştie Mihai Golescu, ce atâta grabă la lansarea candidaţilor? În 20 de minute s-a terminat totul! „Cei de la centru au mers în alte judeţe unde sunt probleme. Noi am vrut să dăm un semnal că suntem puşi pe treabă. Laboratoarele PSD lucrează în draci!”, a răspuns Dan Manu. A fost în vervă, i-au mai scăpat unele expresii neacademice, directorul Mihai Golescu a reacţionat, Dan Manu s-a redresat. „A fost o şedinţă tehnică. Gândiţi-vă că sunt 102 localităţi în judeţ…” Mihai Golescu a dat cu… băţul prin gard, cum se zice, şi l-a întrebat pe invitat de ce a intrat în lupta pentru şefia Consiliului Judeţean, mai ales că la un moment dat spunea că nu vrea să mai candideze nici pentru funcţia de consilier. „Locul 1 pe listă nu înseamnă neapărat că ajungi şi preşedinte de Consiliu. Dar am intrat în luptă pentru că e nevoie să reaşezăm judeţul pe şine. E la limita de avarie. E degringoladă, iar când a fost criza bebeluşilor şi scandalul Brădet unii prieteni mă întrebau ce se întâmplă la noi; pe net circulau mesaje de genul «staţi departe de Argeş!». Vreau ca după alegerile din iunie să fie redată demnitatea argeşenilor şi muscelenilor”, a răspuns Dan Manu.
Pendiuc…
Nu a fost evitat nici subiectul Tudor Pendiuc. „Am o deosebită admiraţie şi respect faţă de familia Pendiuc. Tot respectul pentru domnul Pendiuc, care a făcut multe lucruri bune pentru Piteşti. Dar nu PSD a creat problema domnului Pendiuc. Toate partidele au făcut coduri de integritate. De luni bune, primarul stă la Casa Cărţii, nu poate intra în primărie. Iar viceprimarul e la Primărie. Am ajuns să avem două primării, iar din iunie se risca acelaşi lucru. Or, e nevoie de randament maxim. S-a discutat de mai multe ori cu domnul Pendiuc, vă garantez. Dar candidat acum al PSD este domnul Cornel Ionică. Cine vrea să voteze PSD va vota Cornel Ionică”, a declarat Dan Manu.
Tecău…
Cu cărţile pe masă a jucat Dan Manu şi în cazul lui Florin Tecău. „Dânsul a fost primul care şi-a anunţat intenţia de a candida. În partid a spus că ori va fi preşedinte, ori nu mai figurează deloc pe listă. De când cu scandalul Facebook în care a fost implicat, eu am devenit lider de grup, iar cinci colegii m-au propus să fiu pe primul loc. Acum a venit şi dumnealui şi a spus că vrea să fie pe listă şi i s-a dat locul 20”, a spus Dan Manu. Acesta a mai dat asigurări că PSD nu va lansa atacuri sub centură în această campanie electorală.
Claudiu DIŢA