# Ieri, într-o şedinţă extraordinară, consilierii judeţeni ai PNL n-au votat clauzele speciale privind vânzarea unor cabinete medicale deja licitate
Ieri, la şedinţa extraordinară a Consiliului Judeţean Argeş, principala temă a fost aprobarea unor clauze privind vânzarea unor cabinete medicale. A fost o dezbatere cu scântei, iar opoziţia îl acuză pe Dan Manu, preşedintele instituţiei, de comportament dictatorial. „Domnul Manu a mers pe aceeaşi linie cu care s-a consacrat şi de la care nu se abate: încercarea de a-i lua opoziţiei dreptul de a vorbi, neacceptând nicio intervenţie în plen din partea liberalilor. Aşa se face că azi (n.r – ieri), consilierii judeţeni, mai puţin reprezentanţii PNL, au votat clauzele speciale pentru contractele unor spaţii medicale deja licitate! Cu tot respectul pentru medicină, am o problemă de logică privind aceste lucruri. Eram hotărât să votez pentru, dar văd că se introduc clauze speciale, după ce a fost aprobată vânzarea-cumpărarea. De ce nu le-am aprobat înainte? Mi se pare ciudat”, a declarat liberalul Gheorghe Bănică. „Nu vom vota acest proiect. Acolo ei au făcut un proces verbal pe care l-au secretizat. Secretizarea unui proces verbal la o licitaţie nu o poate face decât o instituţie care lucrează cu documente clasificate. Ei motivează că îl secretizează ca să nu ştie un alt client care va veni să cumpere un alt spaţiu de la Consiliul Judeţean, un cabinet medical, să nu afle alţii care este preţul, ceea ce iar este o minciună. De ce? Toate spaţiile s-au vândut. Acestea erau ultimele trei cabinete. Cât despre clauzele speciale, dacă aceste clauze pentru care ne cere Dan Manu votul erau înainte de vânzare, ziceam da, dar sunt post-vânzare,” a declarat Adrian Miuţescu, preşedintele PNL Argeş.