Au trecut aproape trei luni de la alegerile locale, iar la Stolnici primarul abia zilele trecute a depus jurământul, pentru că un contracandidat a făcut contestaţie. Nu i-a convenit omului că a fost organizat doar un tur de scrutin, deşi, oricum, primarul comunei fusese ales „din prima”, cu peste 60 la sută din sufragii. Să zicem mersi. Putea fi mult mai complicat. Închipuiţi-vă cum ar fi fost dacă în toate localităţile erau depuse astfel de contestaţii. Aşa, doar ca să mai fie încurcate nişte treburi…
Au trecut aproape trei luni de la alegerile locale, iar la Bradu continuă să fie ca la nimeni în lumea asta. Nici acolo primarul ales nu poate depune jurământul, pentru că, din start, el a fost acuzat că a încercat să mituiască un consilier. Drept urmare, s-a ales cu un… control judiciar şi cu interdicţia de a intra în primărie. Dar nu-i nicio problemă. Comuna e condusă de viceprimarul Florin Frătică, fost primar, condamnat în primă instanţă la închisoare cu suspendare pentru corupţie. Ceva legat de evaziune, spălare de bani, abuz… Un fleac!, vorba comisarului Miclovan. I-a ciuruit…
E clar că nici în cazul edilului-şef Dan Stroe, nici în cazul vicelui Florin Frătică justiţia nu are până acum un cuvânt definitiv. Asta şi explică situaţia de la Bradu. Acolo, ca şi prin alte părţi – vorba lui Celentano sau a lui Firicel, „clasicii” noştri din serialul „Las Fierbinţi” – „sunt posibilităţi care se poate şi posibilităţi care nu se poate”. La Bradu, deci, „se poate”. Dar în orice ţară normală, civilizată, aşa ceva nu trebuie să se întâmple! În orice ţară care pune preţ pe demnitate şi onestitate, oameni ca ei, situaţi în vârful administraţiei locale, ar fi părăsit funcţiile, şi-ar fi dat demisiile până la clarificarea situaţiei lor.
Au trecut aproape trei luni de la alegerile locale, iar câţiva politicieni mărunţi sau simpatizanţi „de dreapta” şi-au găsit loc de muncă la instituţii bugetare cu şefi „de stânga”. Doamne ajută! Paradoxul ar fi că, la adăpostul acestor posturi călduţe, cu salariul asigurat – ce dacă nu e vorba despre profesii liberale! – „băieţii” combat doctrinar, critică, atacă şi – dacă interesele de partid o cer – chiar muşcă… Iar mâine, poimâine, candidează! Şi ajung primari, viceprimari sau – mai ştii? – parlamentari.
Au trecut aproape trei luni de la alegerile locale. „Toate-s vechi şi nouă toate”, parcă-l auzim spunând pe Eminescu. „Ce e rău şi ce e bine/ Tu te-ntreabă şi socoate.” La „relele” din acest an, domnule, mai veche e criza bebeluşilor, a cărei cauză n-a fost nici acum descoperită. Iar mai nouă e drama de la Berevoeşti, acolo unde nişte bestii erau de ani buni stăpâni de sclavi, dar nimeni nu sufla o vorbă despre asta.
În rest, „Alte măşti, aceeaşi piesă,/ Alte guri, aceeaşi gamă,/ Amăgit atât de-adese/ Nu spera şi nu ai teamă”. Cu aceste măşti, stimaţi cititori, ne îndreptăm cu paşi repezi spre aceeaşi piesă: cea a alegerilor parlamentare. Deci, ce facem? Mergem la spectacol sau dăm de pământ cu regizorul? Şi cu actorii!
Gabriel LIXANDRU