M-a frapat unghia lungă de un centimetru, la degetul mic de la mâna sa stângă. O dovadă de neam-prostie cum nu mai văzusem de mult. Nu l-am întrebat, dar are în jur de 40 de ani. Lucrează de aproape un deceniu în Spania, unde-i angajat ca administrator al unei mari plantaţii de portocali în zona Valencia. Dar afişează o trufie găunoasă de parcă ar avea cel puţin un castel în această ţară în care trăiesc azi sute de mii de români. A sosit pentru câteva zile pe acasă şi, văzând ce „gâlmă” i-a crescut tatălui său pe un obraz, l-a însoţit la oraş pentru că altfel bătrânul, fiind „căpos ca un catâr”, n-ar fi venit singur în veci.
„Bă, spune-i lu’ domn’ doctor cum te-ai tratat toată viaţa fără să calci prin vrun cabinet. Şi cum ai crezut că o să scapi şi de gâlma asta.”
Bătrânul ţăran are 84 de ani, este mic de statură, dinţii i-au căzut în totalitate, corpul este numai piele şi oase, fumează de la 15 ani, bea cât să prindă ceva putere şi mănâncă zilnic „o zeamă lungă şi câţiva dumicaţi de pâine muiată într-o mâncărică făcută de femeie”. „Gâlma” de pe un pomet i-a rămas amintire după ce în urmă cu trei ani, când culegea un prun, o creangă l-a zgâriat pe faţă.
„Nu i-am dat nicio importanţă că în viaţa mea n-am făcut nici injecţii, nici operaţii. Io sunt omu’ ceaiurilor. Am, n-am ceva anume, beau toată ziua ceai. Muşeţelu’ e bun la toate, ăla de gălbenele pentru stomac şi ficat. Când le ai cu plămânii, treci pe cel de cimbru. Pătlagina face bine la răni, dar la gâlma mea care cred că e cancer n-a ajutat. Iar când vrei să-ţi cureţi maţele de toxine, bei de urzici. Şi am mai făcut ceva. Femeia mea ţine într-un dulap fel de fel de buline. O întrebam: astea la ce foloseşte? La stomac? Dar astea? La rematismu’ oaselor? La nervi? Înghiţeam cot la cot cu ea, chiar dacă nu aveam nicio boală. Păi, la ce putea să-mi dăuneze?”…
