Spre sfârşitul anilor ’70 eram medic secundar într-o mare clinică dermatologică din Bucureşti. Alesesem această specialitate despre care lumea nu bănuieşte cât este de complexă, doar pentru a depăşi condiţia de medic de ţară în „epoca de aur”. Într-o zi, o colegă care era pasionată de chiromanţie mi-a citit în palma stângă destinul. Parcă o aud spunându-mi: „N-am mai văzut aşa ceva. După vârsta de 40 de ani se va petrece o schimbare esenţială: vei fi în continuare medic, dar lumea va descoperi că mai ai şi o altă vocaţie. N-aş putea să-ţi precizez care va fi aia, dar îţi va împlini viaţa”.
Intuind că am vocaţie pentru a deveni (şi) publicist, prietenii de la „Argeşul” mi-au încredinţat în 1994 semnarea unui editorial. Iar când m-au întrebat cum aş vrea să se numească, am răspuns rapid: „Bolnavi şi… bolnavi”. Eu sunt dermatovenerolog, dar îmi intră în cabinet pacienţi care, prin patologie, confirmă titlul acestei rubrici pe care am semnat-o cu sufletul şi cu pixul de peste două decenii.
# Bărbat în vârstă de 60 de ani. Pentru o gravă suferinţă renală, în şase ani a fost internat de 60 de ori într-o clinică universitară de profil! Dar până la urmă singura salvare au constituit-o cele trei conectări săptămânale la rinichiul artificial (dializă). Pentru că mai are în plus insuficienţă cardiacă şi diabet zaharat, înghite zilnic 28 de tablete!
# Un tânăr în vârstă de 18 ani, cu trăsături frumoase. N-ai bănui că s-a născut cu o malformaţie rară: macroglosie şi limbă scrotală. Nu se vede oricum, ci doar dacă scoate limba la alţii: este imensă ca lungime şi lăţime şi brăzdată de şanţuri adânci în toate sensurile (aspect asemănător cu scrotul în care stau testiculele bărbaţilor). Suferinţa nu are leac.
# Am consultat la domiciliu o bătrână bolnavă de Alzheimer, care a făcut o urticarie rebelă. Are 85 de ani, este agitată şi are o privire de animal hăituit. Nu-şi mai recunoaşte soţul şi copiii. De peste un an, singurele vorbe pe care le repetă la nesfârşit sunt: „Ga, ga, ga, ga”…
