Fiindu-mi pacienţi sau doar cunoscuţi, am întâlnit de-a lungul anilor cupluri în care relaţia dintre cei doi parteneri putea fi etichetată pe o scară de la sublim până la ticăloşie.
În studenţie am avut un coleg de an care era fiul unui cunoscut chirurg dintr-un oraş din Moldova. Am stat în aceeaşi cameră de cămin ce avea 22 de paturi, vreme de un an. Era un tip inteligent, un teribilist arogant şi greu de suportat pentru că persifla pe toată lumea. Altfel, bărbat chipeş, mincinos şi cu mulţi bani trimişi de acasă. Prin anul patru ne-a şocat în momenul în care, dorind să braveze, s-a căsătorit cu o medicinistă căreia Dumnezeu îi hărăzise să se nască având multiple malformaţii congenitale foarte vizibile. Deşi îl privea ca pe un sfânt, noi, colegii, n-am ştiut de ce nefericita, peste un an, s-a sinucis.
Acum câţiva ani m-a căutat la cabinet un vechi pacient. Am crezut că a venit pentru că i-a recidivat o sâcâitoare eczemă. Nici vorbă! „Domn’e doctor, am ajuns la 70 de ani. Sunt văduv şi eu nu pot să stau singur. Tot ducându-mă pe la cimitir, am cunoscut o creştină care-i de acord să ne unim pensiile şi beteşugurile. Vă implor să mă ajutaţi, să-mi daţi un leac oricât de scump. Toată viaţa mie mi-au mirosit îngrozitor picioarele. Fosta nevastă se obişnuise. Dar ce mă fac eu cu doamna asta cu care încă nu m-am culcat? Se duce dracu’, oricât mi-aş da cu spray sau cu lavandă!”
Iar foarte recent, fâstâcit, un bărbat în vârstă de aproximativ 50 de ani mi-a spus: „După 30 de ani de căsnicie, timp în care ni s-au născut doi copii, nevasta m-a părăsit. Încă de când ne-am luat, eu aveam psoriazis. Acum i s-a năzărit că poate să ia şi ea boala. Printre pacientele dumneavoastră care au psoriazis, poate îmi recomandaţi şi mie una nemăritată care nu s-ar teme să mă ia de bărbat…”
Autor: Viorel Pătraşcu
