Scumpirile vor viza toate versiunile în care este oferit hatchback-ul românesc, cu excepția echipării de bază, care costa în continuare 9.990 €. În cele ce urmează îți vom spune care vor fi noile prețuri la modelul autohton.
Pe fondul creșterii prețurilor mărfurilor și a costurilor de transport, mulți constructori din industria auto au început să scumpească mașinile pe care le produc. Dacia nu face excepție de la acest trend.
Astfel, începând cu data de 1 decembrie, Dacia va aplica majorări cu 300 până la 500 de euro la modelele Sandero și Sandero Stepway. Această măsură vine după ce Dacia mărise prețurile de trei ori de la începutul lui 2021, iar în ultimele luni eliminase o serie de echipamente de pe mașinile pe care le comercializează.
În luna martie, la aproximativ trei luni de la lansarea oficială, Sandero standard se scumpise deja cu 200 de euro, în timp ce prețul variantei Sandero Stepway crescuse cu 300 de euro.
A urmat a doua scumpire, în luna iunie. În vară, clienții erau nevoiți să plătească pentru un Sandero cu 300 de euro mai mult, iar pentru un Sandero Stepway cu 400 de euro mai mult. În sfârșit, în octombrie, Dacia a scumpit din nou versiunea standard a lui Sandero cu încă 200 de euro și varianta Stepway cu încă 300 de euro.
Conform unor informații furnizate Caradisiac.com, o altă inflație semnificativă este așteptată la 1 decembrie. Astfel, versiunile pe benzină ale ambelor variante Sandero se vor scumpi cu 300 de euro. În schimb, prețul la varianta cu GPL, cea mai populară în rândul clienților, va crește cu 500 de euro!
Excepție de la scumpire va face modelul „entry level”, care va rămâne sub prețul psihologic de 10.000 de euro, mai exact 9.990 de euro.
Facem precizarea că, în noiembrie 2020, atunci când ajungea în showroom-uri, cel mai ieftin Sandero avea un preț de pornire de 8.690 de euro. Anul acesta, cei de la Dacia au eliminat din gamă versiunea Access.
Scumpirile înregistrate într-un singur an fac ca versiunea Sandero Stepway Essential cu motor TCe de 90 CP să aibă acum un preț de pornire de 13.690 de euro, care este cu 1.100 euro mai mare comparativ cu prețul din momentul lansării. Pentru varianta cu GPL, prețul va fi de 13.890 de euro în loc de 12.590 de euro cât costa în 2020. Cu alt cuvinte, o scumpire cu 1.300 de euro, ceea ce înseamnă mai mult de 10%!
Iar peste toate acestea, pe fondul crizei globale de semiconductori care afectează întreaga industrie auto, termenele de livrare se prelungesc. Pentru o Dacia Sandero comandată acum, livrarea nu se va face decât abia în aprilie 2022.
(Sursa: Promotor.ro)