Afirmaţia din titlu nu ne aparţine nouă, ci ziariştilor de la revista automobilistică franţuzească Autoplus. Ultimul număr al revistei menţionate are pe prima copertă o imagine – în premieră – nu noua Dacia Sandero, modelul anului 2019.
Cei de la Autoplus scriu că Dacia Sandero va fi, începând de anul viitor, realmente o maşină nouă. Ea va fi construită pe aceeaşi platformă cu Renault Clio şi va beneficia, după cum se vede şi în imagine, de un design nou al caroseriei.
Un design care aduce mult cu cel al altor modele Renault, ne referim aici la Clio (generaţiile anterioare) şi la micul SUV Captur.
Grila faţă, pe de altă parte, pare a fi de inspiraţie Duster.
Jurnaliştii francezi mai informează că şi interiorul noului Sandero urmează să fie unul complet nou, dar că vor fi preluate anumite elemente de la Dacia Logan.
Despre motorizări nu se spune nimic în articolul citat, deci presupunem că nu vor fi modificări în program.
Cât despre preţuri, potrivit revistei citate, ele vor fi aproximativ la fel ca la modelele anterioare.
sursa foto: autoplus.fr