Automobile Dacia a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 20,7 miliarde lei (4,6 miliarde euro), în creştere cu 8,3% faţă de anul precedent potrivit datelor companiei, aceasta fiind cea mai mare performanţă din ultimii trei ani, conform ZF.ro. Avansul a fost înregistrat în ciuda unei scăderi a producţiei de autoturisme, de 5,7% anul trecut, la 320.000 de maşini. Cu acest rezultat Dacia rămâne şi în 2016 cea mai mare companie din România după cifra de afaceri, în condiţiile în care OMV Petrom a raportat vânzări de 16 miliarde lei în acelaşi an. Potrivit lui Liviu Bocşaru, directorul financiar (CFO) al Dacia, evoluţia pozitivă a fost determinată de creşterea modelului Duster, chiar şi pe final „de carieră”, dar şi de producţia de componente livrate către celelalte uzine ale Grupului Renault. SUV-ul Duster, cel mai scump model din gama constructorului autohton cu un preţ ce poate ajunge la 20.000 euro, a înregistrat o creştere puternică a producţiei anul trecut, de aproape 12%, cu toate că modelul urmează a fi înlocuit la finalul acestui an. Dacă în 2015 Duster reprezenta aproape 50% din producţia uzinei, în 2016 ponderea lui a urcat la 60%.
Claudiu DIŢA