Absolvenţii claselor a VIII-a din judeţ, care sunt pasionaţi de auto, pot opta pentru forma de învăţământ profesional dual. Dacia le oferă şansa de a se înscrie în clasele organizate în două licee cu care compania dezvoltă parteneriate de durată, şi anume Liceul Tehnologic Construcţii Maşini Mioveni şi Liceul Tehnologic Astra Piteşti.
Astfel, pentru anul şcolar 2020 – 2021, sunt disponibile 86 de locuri pentru înscriere în clasele susţinute de Dacia. Elevii care au vocaţie în domeniul auto şi sunt interesaţi de o meserie tehnică se pot înscrie în perioada 29 iunie – 3 iulie la unul dintre cele două licee.
În cadrul liceului din Mioveni, elevii pot obţine calificarea de sudori (10 locuri), mecanic echipamente hidraulice şi pneumatice (10 locuri) şi electromecanic maşini şi instalaţii (10 locuri). În cel de-al doilea liceu partener, aceştia pot opta pentru calificările de electronist aparate şi echipamente (şase elevi), operator comandă numerică (20 de elevi), frezor (10 elevi), rectificator (10 elevi) şi strungar (10 elevi).
Timp de trei ani, cursanţii vor dobândi cunoştinţe tehnice şi vor lua contact cu mediul industrial alături de specialişti din uzinele Dacia de la Mioveni. În plus, beneficiază de bursă lunară în valoare de 400 de lei, cinci burse suplimentare, de 200 de lei, pentru cei care obţin rezultate bune la învăţătură, transport la şi de la locul de muncă, asigurarea unei mese pe zi la locul de practică, material didactic necesar, echipament de protecţie şi de lucru, examinări de medicină a muncii, asigurare de răspundere civilă în cazul unor eventuale accidente. La absolvirea studiilor, elevii obţin un certificat de calificare de nivel 3 şi posibilitatea de a fi anagajaţi de către companie.
În prezent, peste 200 de elevi ai celor două licee partenere îşi dezvoltă competenţele, pun în practică teoria învăţată la şcoală şi deprind lucrul în echipă sub îndrumarea specialiştilor din cadrul Uzinei Mecanica şi Şasiuri, Uzinei Vehicule şi Direcţiei Matriţe Dacia.
Automobile Dacia este prima companie din Argeş care a încheiat parteneriate pentru susţinerea învăţământului profesional dual încă din anul 2014.