Toamna aceasta ne pune pe masă un subiect de preţ! Luna septembrie marchează o jumătate de secol de la semnarea contractului care a dat naştere mărcii de automobile DACIA! Prin HCM (Hotărârea Consiliului de Miniştri) nr. 2004 din 16 septembrie 1966 a fost stabilită amplasarea Uzinei de Autourisme Dacia la Colibaşi (azi Mioveni), în vecinătatea Uzinei de piese şi subansamble auto „Vasile Tudose”. Nu am nici timp, nici spaţiu pentru detalii legate de acest demers al lui Nicolae Ceauşescu, via Gheorghe Maurer… Semnalez totuşi că s-au dus lupte grele cu privire la locul de amplasare a uzinei. În această cursă s-a aflat atât Braşovul, cât şi Câmpulungul, cu argumente serioase, dar în final, după o aterizare a lui Ceauşescu la Colibaşi, acesta a fost convins că locul potrivit este aici. Am mărturii, deci probe serioase că fostul director Dumitru Mihai a avut o contribuţie serioasă la decizia luată de Nicolae Ceauşescu. În fine, doresc să subliniez faptul că pe site-ul Renault, în meniu, la butonul mărci, găsim, normal, DACIA, unde sunt consemnaţi trei ani istorici.
Primul an este 1966, când a luat fiinţă marca DACIA! Am pus semnul mirării pentru că, iată, Renault recunoaşte anul 1966 ca an de naştere a mărcii de automobile Dacia! Nu de alta, dar, ca nişte cârcotaşi ce suntem uneori, am fi fost tentaţi să credem că Renault ar fi avut niscaiva tentative de ştergere a istoriei DACIA de dinainte de privatizare. Vezi schimbarea siglei, vezi aruncarea pavilionului administrativ în aer etc…
Al doilea an ca reper istoric înscris în site-ul Renault este 1988, dat ca an de privatizare a Uzinei de la Colibaşi (Mioveni). Aici am o mică nedumerire, pentru că anul corect de semnare a contractului de privatizare, prin care Renault preia 51 la sută din acţiuni, este 1999, mai exact la 2 iulie! E drept că în 1988 începuseră tratativele între Dacia, reprezentată aproape în exclusivitate de Constantin Stroe, director general al Uzinei, şi Renault, la nivel de Louis Schweitzer, preşedinte al grupului. De ce au trecut francezii de la Renault 1988 în loc de 1999, ca an de privatizare?! Sincer, nu mă prind.
Urmează cel de-al treilea an istoric al mărcii DACIA. E vorba despre 2004, anul în care a fost lansat modelul Logan, maşina care a făcut istorie în întreaga lume a industriei auto! Era aşteptat un model de 5 mii de euro, dar Logan-ul prezentat la Technocentre, în faţa a sute de jurnalişti din întreaga lume (am fost de faţă!), pe 2 iunie, a luat minţile asistenţei… Şi nimeni nu s-a supărat că maşina costă cu mult peste 5 mii de euro! Magicianul Louis Schweitzer câştiga pariul cu DACIA! Să nu uităm însă de asul din mâneca domniei sale, respectiv Constantin Stroe, care a fost nominalizat pe scena de la Technocentre. Christian Esteve e un alt turn de control demn de remarcat în istoria Dacia şi Logan! Directorul general la DACIA anului 2004 era însă Francois Fourmont! Un super performer, de origine bretonă şi cu educaţie de aristocrat. O alee din uzină îi poartă azi numele!
Şi tot aşa, istoria DACIA curge, merge mai departe… Şi ce ziceam?! Pe 16 septembrie se face o jumătate de secol de la naştere! Frumoasă vârstă! Yves Caracatzanis prinde momentul la cârma istoriei!
Nicolae BADIU
www.badiu-europress.ro