Vă spune ceva cazul „Ţăndărei”? Dacă nu, iată câteva informaţii sumare. Poliţia britanică a descoperit în urmă cu nouă ani o reţea românească de traficanţi de copii în Anglia. Ancheta demarată rapid a dus la condamnarea unor făptuitori, apoi a continuat în ţara lui Dracula. Ei şi? Pentru că faptele s-au prescris, Tribunalul Harghita a decis ca 26 de interlopi să fie achitaţi, deşi în 2008 Europol a denumit reţeaua drept „cea mai mare grupare de trafic de copii din Europa, pe care îi folosea la furat şi la cerşit”. Asta ştiam din presă. Iar ce urmează aflu adeseori la cabinet de la pacienţi reveniţi pentru scurte perioade pe acasă de prin toată Europa.
N-au legătură cu reţele organizate, dar mulţi dintre ei nu se sfiesc să recunoască faptul că şi în situaţia în care au pe bune drept de muncă nu rezistă tentaţiei de a şterpeli la sfârşitul programului ceva, orice, conform pildelor mioritice: dacă nu curge, pică şi cine fură azi un ou mâine va fura un bou.
Un bărbat în vârstă de 25 de ani, care-i frumuşel, are mâini şi picioare valide, iar dacă îl superi te snopeşte în bătaie, mi-a spus că în nordul continentului cel mai bine se câştigă cu cerşitul. „Suedejii sunt cei mai miloşi. Nu trebuie să fii bolnav, olog sau şchiop. Te aşezi în fund pe asfalt, pe lângă magazine, biserici sau şcoli unde sunt aduşi copiii la ore. Toţi îţi aruncă ceva într-o cutie de carton sau în bască”.
Iar când termină cu cerşitul, pentru că localnicii se dau sportivi şi nu prea îşi scot maşinile, îi lasă fără bicicletele lor nou-nouţe şi scumpe. „Ce fac eu cu ele? Le dezmembrez şi le trimit în ţară cu zecile”.
Iar o familie care a lucrat câţiva ani într-un mare abator în Europa, unde controalele la ieşirea din tură nu erau draconice, pleca mereu cu hălci de carne şi cu organe. Le congela şi apoi le expedia în ţară în lăzi, împachetate etanş, ca să nu înceapă să curgă ceva din ele. „Păi, nu aveau şi copiii rămaşi acasă nevoie de cărniţă bună?”
