Venit în urmă cu doi ani la echipa de baschet a Piteştiului, Marius Ciotlăuş a reuşit să se facă repede remarcat, datorită prestaţiilor bune şi foarte bune pe care le-a avut în această perioadă. Originar din Cluj-Napoca, oraşul unde baschetul este sinonim cu performanţa, Marius Ciotlăuş evoluează pe poziţia 3 şi a sosit în Trivale de la Dinamo Bucureşti. De-a lungul carierei sale, sportivul în vârstă de 23 de ani a mai jucat pentru formaţiile U-Mobitelco Cluj-Napoca şi SCM U Craiova, în primul eşalon al României.
* De la ce vârstă practicaţi baschetul şi cum a început totul?
*** Baschetul nu a fost prima mea pasiune. Am practicat mai multe discipline sportive, înot, karate şi fotbal, apoi am început baschetul, pe care l-am îndrăgit foarte mult, deşi am ajuns să joc din întâmplare. Aveam 10 ani când am efectuat primul antrenament. Colegii din liceu practicau acest sport şi am zis că nu ar fi rău să merg pentru a vedea despre ce este vorba. Mi-a plăcut din prima clipă, m-am integrat de la început, mă simţeam în largul meu acolo. Părinţii m-au încurajat şi m-au sprijinit tot timpul. Le-am spus că îmi doresc să fac carieră şi nimeni nu a comentat.
* Care a fost cel mai important moment din carieră? Dar cel mai fericit?
*** Cel mai important moment din carieră l-a reprezentat trecerea de la echipa de juniori la cea de seniori. Era totul diferit; de aceea foarte mulţi sportivi talentaţi au un moment de răscruce în viaţă şi trebuie să aleagă între o carieră în sport – ce presupune sacrificii, iar aici includem tot arsenalul, de la ore în şir petrecute în săli de sport, până la cantonamente şi meciuri istovitoare – sau un alt viitor. Cel mai fericit moment? Atunci când am fost pentru prima dată convocat la echipa naţională; acea selecţie mi-a dat mai multă încredere în forţele proprii, am privit cu alţi ochi multe aspecte ale vieţii de sportiv. Până atunci aveam şi eu, ca tot omul, unele frustrări. De asemenea, nu pot să nu remarc faptul că familia mi-a fost mereu alături şi m-a ajutat să depăşesc toate obstacolele apărute.
„M-am ales cu câteva zgârieturi”
* Aţi fost vreodată la un pas de moarte?
*** Nu am trecut prin momente dramatice, dar o întâmplare petrecută în copilărie mi-a marcat viaţa, recunosc. Am avut un accident când eram mic. Am intrat cu bicicleta într-o maşină care circula regulamentar. Din fericire, nu a fost vorba de ceva grav, m-am ales doar cu câteva zgârieturi.
* Ce sport aţi dori să practice fiul dumneavoastră?
*** Acum este mic, nu-mi pot da seama ce înclinaţii are. Dacă va dori să joace baschet sau alt sport, îl voi susţine. Nu îl voi obliga niciodată să facă ceva ce nu doreşte. Vreau să-şi aleagă o meserie pe care s-o exercite cu pasiune, cu dragoste, să-i placă ceea ce face.
* Unde vă vedeţi peste zece ani?
*** Mi-aş dori să fiu sănătos. Nu-mi fac planuri pe termen lung, nu putem şti ce ne rezervă viitorul. Totuşi, mi-aş dori să fiu activ tot în lumea baschetului, pentru că mai am foarte multe de arătat.
* Care credeţi că este secretul reuşitei în baschet?
*** Ca în orice alt sport: foarte multă muncă, odihnă, o viaţă extrasportivă exemplară şi o alimentaţie foarte bună şi corectă.
„Detestam fizica şi geometria”
* Ce aţi fi devenit dacă nu ajungeaţi baschetbalist?
*** Probabil că aş fi urmat cursurile Facultăţii de Medicină şi ajungeam medic. Surorile mele activează în acest domeniu.
* Soţia este pasionată de baschet?
*** Soţia mea, Tamara, a fost sportivă, ştie ce presupune acest domeniu. În prezent este instructor de fitness. Nu i-a plăcut de la început baschetul, dar acum este nelipsită de la meciurile pe care le susţin cu echipa pe propriul teren, le trăieşte la intensitate maximă. Mă susţine în tot ceea ce fac, nu cred că fără ea aş fi reuşit să trec peste momentele critice. Vreau să-i mulţumesc pentru tot ceea ce face pentru mine. Este specială. Având-o pe ea alături, eşecurile le depăşesc mai uşor. Nu putem avea doar victorii, înfrângerile ne ajută să preţuim ceea ce avem, gustul eşecului face succesul atât de dulce!
* Cum eraţi în copilărie? Dar la şcoală?
*** Am fost un copil foarte activ, băteam mingea în faţa blocului, nu stăteam o clipă. În ceea ce priveşte şcoala, nu prea eram prieten bun cu aceasta. Vă spun sincer că materiile pe care le studiam nu prea erau pe placul meu, dar acest lucru nu înseamnă că le-am neglijat. Detestam cel mai mult fizica şi geometria.
