Dacă îi întrebi pe oameni pe stradă ce importanţă au pentru ei alegerile europarlamentare, mulţi vor răspunde sec: niciuna. Sigur, se vor găsi şi vârstnici care vor spune că vor merge la vot ca să li se mărească pensia, iar alţii, mai tineri, ca să le dea statul locuri de muncă. Un astfel de sondaj va scoate la iveală şi alte lucruri interesante. Cum ar fi, de exemplu, că oamenii vor doar să ia, nu să dea. Adică, ar fi bine doar cu drepturi, nu şi cu obligaţii. În orice caz, din răspunsurile respective sociologii pot trage o concluzie. Anume că noi, ca popor, avem o educaţie civică precară. Mai corect spus, această educaţie nu prea există!
De fapt, de ce s-ar duce omul să voteze la alegerile pentru Parlamentul European? Păi, el trebuie să înţeleagă că votul său e ca o conştiinţă a importanţei lui într-o astfel de familie lărgită denumită Uniune Europeană. Şi trebuie să mai ştie că aleşii ne vor reprezenta interesele şi ţara într-o astfel de familie. Nu sunt vorbe mari. Dacă omul nu va fi educat în acest spirit, va continua să ignore un astfel de scrutin, iar apoi, la un şpriţ, îi va înjura pe aleşi că au ajuns acolo şi că nu fac nimic pentru ei.
Aşadar, ştiam: problema e cu educaţia. Or, asta se face în primul rând în familie şi în şcoală. Adică în două instituţii la şubrezirea cărora se lucrează intens de vreo trei decenii încoace. În definitiv, ce ne dorim? Spre ce tindem? L-am întrebat asta pe sociologul Octavian Mihail Sachelarie. Ne dorim un om bun, ne-a răspuns distinsul director al Bibliotecii Judeţene. Iar asta înseamnă ca acest om să fie competent, cu spirit pro social, cu un comportament democratic, adică să manifeste un echilibru serios între drepturi şi obligaţii. Şi mai înseamnă – dacă vreţi – ca acest om să fie atent la tot ce este în jurul său, atent la problemele mediului şi exigent cu el însuşi. Şi să-şi facă datoria. Să-şi sfinţească locul, cum s-ar spune.
Vom ajunge vreodată la acest deziderat? Poate, dar nu prea curând! Şi când spunem asta ne bazăm tot pe sondaje realizate pe stradă, fiindcă o radiografie reală a societăţii româneşti, fără falseturi şi înflorituri, nu avem. N-o mai face nimeni, fiindcă… nu e pe bani. Or, din aceste sondaje reiese un vid cultural înspăimântător. Din memoria multora dintre noi lipsesc valorile culturale. Iar fără ele suntem… nimeni în drum.
Unii nu ştiu nici cine a fost Mihai Eminescu! Poet de geniu, universal, filosof portretist, gazetar de excepţie, foarte actual şi astăzi, dar – vai! – necunoscut de toţi în ţara lui, „dulce Românie”, pe care a iubit-o nespus. Mii de volume despre viaţa lui, practic tot ce s-a tipărit despre el, se află în patrimoniul Bibliotecii Judeţene. Inclusiv ediţii princeps foarte valoroase cu operele sale adunate de Titu Maiorescu. Da, marele critic literar se ducea în fiecare dimineaţă la coşul de gunoi şi recupera manuscrisele şi încercările stilistice ale genialului poet, care scria destul de greu…
Oare ce-ar fi însemnat cultura română dacă Eminescu ar fi trăit 60 de ani? Se întreabă, mai mult retoric, directorul Sachelarie. Să-ţi lipsească din memoria culturală un astfel de om, să nu-ţi cunoşti valorile adevărate, să nu ştii care este drumul până la bibliotecă, să nu citeşti o carte sunt lucruri foarte grave. Înseamnă că n-ai nici trecut, dar nici viitor. Drept urmare, pentru tine, europarlamentarele n-au nicio importanţă.
P.S. Poate că şi din acest motiv 2019 a fost declarat „Anul cărţii”. Să mai citim! Măcar să-l citim pe Eminescu.
