Azi, la ora când scriam aceste rânduri, nu erau afişate încă rezultatele de la examenul de bacalaureat. În aşteptarea lor, reciteam nişte „perle” de la simularea din această primăvară, culese de profesori amuzaţi de „loazele” care bat la porţile maturităţii…

„O ştiu pe Nichita – a comentat unul. Nu ştiam că o cheamă şi Stănescu… Probabil, între două cafteli mai scrie şi poezii”; „În «Luceafărul», poetul arată cât de proastă e femeia care refuză un super gagiu nemuritor şi rece pentru un ospătar muritor şi cald” – a „filozofat” altul; “Dintre cele cinci scrisori trimise de Eminescu, prima este considerată a treia. În «Scrisoarea a III-a» se desfăşoară bătălia de la Rovinari” – a fost cât se poate de… limpede un elev; „Eminescu este trist pentru că nu a reuşit să facă nimic în viaţă” – a „decretat” altul.

Ce să mai zicem? Nu facem din asta un capăt de ţară, deşi cam aici s-a ajuns. Cineva spunea că partidul – indifent care, aflat la putere – ne vrea tâmpiţi, ca să fim uşor de manipulat. Aşa o fi? Poate. Cert e însă că inclusiv exponenţi ai partidului nu prea s-au omorât cu gramatica în şcoală. De pildă, zilele trecute, chiar doamna premier Viorica Dăncilă ne-a zgâriat timpanele cu o „perlă”, spunându-ne că „Orice om îi este teamă de o plângere penală”. „Orice”, dar nu „oricărui”…

Sincer, dacă suntem cinstiţi, nu trebuie să ne îngrijoreze plângerile şi urmăririle penale, ci faptul că se încearcă să se umble la anumite legi care pedepsesc necinstea. Şi tot sincer, trebuie să conştientizăm faptul că şi „loazele” la care făceam mai sus referire, „prăbuşiţii” noştri de la bacalaureat, se vor îngriji de pensiile noastre. Este şi motivul pentru care revin la analiza pe text a… cugetării „Eminescu este trist pentru că nu a reuşit să facă nimic în viaţă”.

De fapt, Eminescu nici n-a existat, dacă ne luăm după unul de-i zicea Marin Sorescu, tot poet. A existat – scria el, iar noi parafrazăm – numai o ţară frumoasă şi nişte oameni simpli cărora le plăcea să spună seara, în jurul focului, poezii – „Mioriţa” şi „Luceafărul” şi „Scrisoarea a III-a” – şi care plecau să se bată cu tătarii, cu avarii, cu hunii, cu leşii şi cu turcii, au existat codrii adânci şi munţii pe unde curgeau doinele la vale, şi nişte tei, şi nişte păsări, şi nişte nouri, şi un tânăr cu ochii mari cât istoria noastră. „Şi pentru că toate acestea trebuiau să poarte un nume,/ Un singur nume,/ Li s-a spus/ Eminescu.”

Cei „târziori la pricepere” ar trebui să mai ştie că acest om cu ochii cât istoria noastră spunea, la vremea lui, că „românul e străin în ţara sa şi străinul stăpân. Şi aceasta va merge mereu înainte până ce nu vom mai avea nimic de vândut, decât voturile şi drepturile politice. Dar chiar acestea au început să fie obiect de cumpărătură”.

De-aia era trist Eminescu! Astăzi, dacă obţii media 2 la capacitate, intri la liceu. Apoi, cum-necum, iei şi bacu’, faci şi facultatea. Ba poţi conduce şi o ţară… Dacă ar trăi, Eminescu tot trist ar fi…

Distribuie pe Facebook

Gabriel Lixandru

See Full Bio