În tableta de săptămâna trecută, ați citit despre un septuagenar care, după ce și-a dat pe bubele de pe „coițe” cu mujdei de usturoi „românesc”, de usturime și disconfort a crezut că-i sar mințile. Nevasta i-a zis: „Își face efectu’! Așa stai șase ore!” Ce era să facă? A suportat cu stoicism și cu ochii pe ceas.
Am fost întrebat de prieteni și cunoscuți: „Domn’e, chiar așa? E pe bune sau sunt povești de pe vremea revistei Urzica”? Le-am răspuns că, de ani buni, în miile de tablete apărute în „Argeșul” n-am inventat nimic. Păi, vă așteptați la altceva în țara lui Păcală și Tândală?
După câteva zile ne-a căutat un alt septaugenar care se bate cu pumnul în piept că este român fiindcă țara lui este buricul energetic al planetei.
A lucrat în oraș dar, după pensionare, s-a retras în rural. Este civilizat și spilcuit, iar după ’89 a cochetat și cu politica. A venit îmbrăcat la costum și cravată, iar când l-am întrebat ce necaz de sănătate are mi-a spus că s-a autotratat empiric pentru că nu crede niciodată în prescripțiile medicilor. În toată cariera pe care am început-o la două dispensare rurale, n-am mai auzit și consultat pe cineva care să fi făcut un asemenea tratament prea ca la țară.
„Domn’ doctor, am un solar în care am trebăluit încă din primăvară, fără mănuși de protecție. M-am trezit că mi s-au cojit mâinile și din loc în loc mi-au apărut mici bubițe cu puroi. Am cules din grădina mea niște urzici proaspete, nu le-am spălat, apoi le-am pus într-un lighean de inox cu diametrul de 40 de centimetri peste care am turnat apă.
Am dat foc la un ochi de aragaz, am așezat ligheanul deasupra flăcării și apoi am băgat palmele desfăcute, ținându-le cât am putut rezista. Le scoteam și iar le afundam. Am făcut asta timp de cinci zile, fiind convins că mă voi vindeca. Mă ustura, dar aveam și un fel de plăcere. N-a fost să fie!”
