E greu să fii martorul unor fapte şi să le înţelegi în tot ce ascund ele dincolo de primele aparenţe. Dar nu numai asemenea fapte ce vin din straturile ascunse ale sufletului nostru sunt greu de înţeles, ci şi cei care le provoacă sunt la fel de necunoscuţi nouă. Sunt fapte, gesturi, vorbe care ne fac bine sau rău, iar în spatele lor se află ţesătura subtilă a destinului. Ne străduim să facem un anumit lucru, consumăm energie şi punem sufletul acolo unde capriciile destinului fac ce doresc ele. Avem iluzia că noi ne hotărâm soarta, dar e numai o impresie, pentru că lucrurile sunt stabilite cu mult înainte, poate chiar înainte de a ne naşte. Ce puţine lucruri depind efectiv de noi! Ce angrenaj de fapte nevăzute se află într-un gest al nostru, într-un incident sau într-un lucru abominabil deliberat! Iată de ce, pentru înţelegerea lui completă, trebuie să-l asociezi unui mit. Nu sunt suficiente analizele de specialitate.

Prin urmare, atunci când ne referim la viaţa unei familii, de exemplu, la ceea ce se întâmplă cu ea, pentru a o cunoaşte cu adevărat, alături de analizele de specialitate, familia respectivă trebuie asociată unui mit. Şi este vorba de mitul arhaic al lui Iason şi al Medeei. În cazul acestui mit, aşadar, Medeea este cea care se răzbună pe copii pentru a-l pedepsi pe Iason. Dar şi soţul poate să-şi pedepsească soţia folosindu-se de copil. Aşa a fost de când lumea şi aşa va fi mereu. Descrierile psihologice de circumstanţă nu ne ajută aproape cu nimic dacă nu legăm actele comportamentale ale oamenilor de existenţa unor mituri, aşa cum creştinul îşi leagă ritualul său de imitaţio christi. Acest tipar nefericit de abuz şi crimă continuă de la o generaţie la alta. Nu trebuie să înţelegem că toţi cei care formează familiile sunt plini de ură sau răzbunare, ci mă refer la acei soţi care sunt victime de circumstanţă ale partenerilor de viaţă. Numai despre aceste circumstanţe îşi poate da cu părerea psihologul, dar niciodată despre atmosfera intimă a familiei respective, despre „cutia neagră” a ei, pentru că nu o cunoaşte.

Iar dacă vorbim despre un soţ sau altul din cadrul aceleiaşi familii şi începem să-l descriem în mod individual, este un adevărat amatorism. Nu putem spune că soţul criminal, de exemplu, are o personalitate accentuată de tip demonstrativ, pentru că individualitatea sa a căpătat caracteristicile familiei sale. Climatul din familie îşi pune amprenta pe psihicul ambilor soţi. Ei nu mai sunt ce au fost înainte de căsătorie, pentru că în familie nu se trăieşte precum cartofii, adică unul lângă altul, ci se convieţuieşte unul într-altul, precum lichidele. Deci, fiecare familie are un secret istoric, o cutie neagră, care poate fi determinant asupra destinului familiei respective.

Pe de altă parte, familia are ca temei iubirea. Iar într-o familie fără iubire tragedia intră subtil şi insesizabil în sufletul nostru, până când pune definitiv o probă de mormânt pe strigătul nerostit de ajutor, trăgând după sine poarta ferecată a uitării. La urma urmelor, cei care recurg la un gest extrem în interiorul unei familii au o viaţă ascunsă, iar noi nu ştim nimic despre lupta lor lăuntrică cu propriul demon, o luptă desigur chinuitoare, dusă până la mormântul în care s-au hotărât să intre atât de tragic.

Nu ne putem exprima competenţa profesională pe seama unui asemenea caz tragic. Toată psihologia noastră nu poate descrie post-factum premisele unor porniri sumbre sufleteşti. Or, în cazul crimei recente de la Piteşti, diavolul contradicţiei m-a cuprins şi pe mine, dar fără rezultat. Aşa că mă mulţumesc să mă gândesc la el din perspectivă mitologică, nu statistică şi nici psihologică. Îmi lipsesc foarte multe date. A vorbi în general despre o asemenea tragedie mi se pare indecent.

Prin urmare, în mitul lui Iason şi al Medeei se exprimă atât pesimismul, cât şi tragedia cu care se confruntă o familie, punând la încercare capacitatea soţilor de a concilia diferendele. Medeea îi spune lui Iason: „Ţi-am dat mult mai mult decât am primit”. Conştientizând acest lucru, Medeea îşi cheamă copiii, îi îmbăiază, îi ţine în braţe şi îi sugrumă pentru simplu fapt că Iason a înlocuit-o cu altă femeie. Ea se simte trădată şi nedreptăţită. Îşi pune în balanţă cât a suferit pentru familie, în timp ce soţul ei o părăseşte atât de uşor şi fără regrete. În urma acestui gest, Medeea îşi pierde legătura primară de mamă, din cauza faptului că ea calculează cât a dat şi cât a luat de la soţul ei, în timp ce copiii nu sunt altceva decât o „monedă de schimb” în cazul unei pierderi după un astfel de calcul. Deci, în cazul mitului lui Iason şi al Medeei, mama este cea care se răzbună, lipsindu-l pe tată de orice bucurie a vieţii, pentru că altceva decât impulsul distructiv nu poate înlocui sentimentul că a dat mai mult decât a primit. Dar se poate ca şi tatăl să procedeze la fel. Ce trebuie să înţelegem din acest exemplu? Când o familie se află în criză afectivă, emoţia celor doi soţi poate fi susţinută numai de către o altă persoană, care este, de regulă, naşul. În absenţa acestuia poate fi o rudă sau un prieten de aceeaşi vârstă cu soţii în cauză. Privit sub aspect formal, însă, un astfel de soţ poate fi susţinut afectiv de către psiholog, specialist care nu se va rezuma la teste sau la cine ştie ce chestionare, ci la o adevărată terapie, cum ar fi cea experienţială.

Distribuie pe Facebook

Gheorghe Savu

See Full Bio