# Curtea de Conturi a României a dat în aceste zile publicităţii raportul privind finanţele publice în 2017, în urma verificărilor făcute în teren. La nivelul judeţului Argeş, inspectorii Curţii au constatat un prejudiciu total de peste 7 milioane lei, o parte fiind recuperat. Prejudiciul a fost generat de acţiuni neconforme cu legea ale autorităţilor judeţene şi locale.
Venituri şi cheltuieli
Potrivit raportului, veniturile realizate în 2017 de către consiliul judeţean şi consiliile locale au fost în sumă de 1,8 miliarde lei, adică 92,9% din totalul prevederilor bugetare iniţiale. Gradul de colectare a veniturilor din impozite, taxe, contribuţii şi alte vărsăminte a fost de 86,3%, în scădere accentuată faţă de anul 2016 când a fost de 101,3%. În ceea ce privește cheltuielile publice, acestea au fost în sumă de 1,7 miliarde lei, în creştere faţă de anul 2016cu 205 milioane lei.
Raportat la nivelul programat la începutul anului pentru cheltuieli, acestea au fost realizate în proporţie de 77,2%, în special din cauza nerealizării cu caracter general a plăţilor pentru proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile. Din totalul plăţilor realizate, ponderea cea mai mare a fost înregistrată la capitolul „Cheltuieli de personal” – 45,1%. Cheltuielile de capital (adică investiţii) au fost de 15,3%, iar cele cu asistenţa socială au reprezentat 10,3% din total.
Controale şi nereguli
Inspectorii Curţii au făcut mai multe acţiuni de control în 2017, fiind constatate abateri de la legalitate şi cazuri de nerespectare a principiilor de economicitate, eficienţă şi eficacitate în utilizarea fondurilor publice şi în administrarea patrimoniului.
Din verificări au rezultat prejudicii totale de 7,18 milioane lei, dintre care 47.000 lei majorări de întârziere. În total a fost recuperată suma de 3,9 milioane lei. În unele cazuri, însă, rapoartele Curţii au fost atacate în instanţă şi încă sunt pe rolul instanţelor de judecată.
Ce înseamnă „prejudiciu”? Inspectorii Curţii au introdus în această categorie neevidenţierea unor sume care au fost încasate la bugetele locale, plata unor sume de bani pentru lucrări care nu au fost efectuate, neîncasarea unor taxe şi impozite etc.