Joi, 14 iulie, magistraţii Curţii de Apel Piteşti au respins recursul declarat de colonelul Gheorghe Lupescu, şef al Jandarmeriei Argeş, în procesul intentat.
„Respinge excepţia de nulitate a recursului, ca neîntemeiată. Admite recursul formulat de recurenta-pârâtă Inspectoratul General al Jandarmeriei Române (UM 0251 Bucureşti).
Admite cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenient Direcţia Generală de Protecţie Internă. Casează sentinţa recurată şi, în rejudecare, respinge cererea formulată de intimatul-reclamant privind suspendarea ordinului nr 1740/10.09.2021, ca neîntemeiată. Definitivă. Pronunţată, azi, 14.07.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei” se arată în decizia Curţii piteştene.
Vă reamintim că Gheorghe Lupescu a dat în judecată Jandarmeria Română după ce a fost înlăturat din funcție pe motiv că i-a fost avizat negativ certificatul ORNISS de acces la informații clasificate, fără ca decizia luată de conducerea IGJR să fie motivată. Ulterior, acesta a fost repus în funcţie de instanţele argeşene, apoi din nou suspendat şi pus la dispoziţie până la soluţionarea definitivă a cauzei.