Deşi am avut o iarnă blândă în care zăpezile de altădată au fost doar o amintire, în acea dimineaţă de februarie era un ger ca de Bobotează cu decenii în urmă. Printre pacienţii care-şi aşteptau rândul în faţa cabinetului, păşind agale, şi-a făcut apariţia un moşulică scund, cu o privire vicleană, îmbrăcat într-o mesadă lungă, târşind nişte bocanci imenşi, ca ai lui Gulliver din ţara piticilor. Bine că nu erau prin preajmă copii mici, că s-ar fi speriat de căciula rusească neagră, cu apărătorile pentru urechi trase spre faţă precum o cagulă cum au cei de la antitero.
Are 84 de ani, dar este cu mintea întreagă şi, în toată simplitatea lui, bine informat, jovial şi pontos. „Domn’e doctor, să trăiţi 115 ani, dar să ştiţi că bătrâneţea nu-i uşoară. Mă îmbrăcai în multe bulendre şi cu toate astea am ajuns aici rebegit de frig. De unde am căciula asta? Mi-a dat-o fi-miu. A primit-o şi el de la un oltean care a muncit pe vremea lui Ceauşescu prin Kazahstan. Sunt de fel din Sâmbureşti de Olt, da’ acuma stau singur într-o garsonieră aici, în oraş. Nevasta are şi ea tot 84 de ani şi îi place acolo la ţară, unde a făcut-o mă-sa ei. E ţinută prizonieră de 25 de găini şi 16 curci. O babă bătrână, da’ nu are stare şi face treabă toată ziua. Carnea de curcă e cea mai bună, că aia de porc, la vârsta noastră, te pune jos. Da’ se cresc greu, că, ale dracu’, e simandicoase şi pretenţioase la mâncarea pe care le-o dai.
Avem şi ceva teren să pui pe el grâu şi porumb, da’ te costă aratu’ şi după aia vine mistraţii, care intră chiar în curtea oamenilor. Căprioarele sare şi ele gardu’, că nu se sperie de căţeluşu’ nostru care nu le atacă. Viile de sute de hectare de pe dealurile de acolo le-a luat unu’, Valvis, un grec pripăşit în ţara noastră. Iar pe altele este acuma proprietar mormăitu’ ăla de Isărescu, şefu’ banilor. Ăsta are sute de mii de euro leafă pă lună. El e favoritu’ evreilor care coordonează tot ce este pe pământ. Are la Drăgăşani o vilă mare cum nu este nici în Piteşti.
Azi am venit să vă cunosc. Când s-o încălzi vremea şi dau jos bocancii ăştia, revin să vă arăt ce bubuţe care supurează mi-au apărut mie pe tălpile picioarelor.”