Problema despre care voi scrie aici ţine prim-planul vieţii publice de câteva săptămâni. Este vorba despre declaraţia preşedintelui Klaus Iohannis referitoare la motivarea Curţii Constituţionale cu privire la emiterea decretului de revocare din funcţie a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi. Ca urmare a acestei declaraţii, putem vedea cât de necesare ne sunt instituţiile pentru tânăra noastră democraţie. Principiul de drept public al statului, ca instituţie, nu a fost niciodată atât de mult pus sub semnul întrebării ca în ultimii ani. De peste zece ani ne confruntăm cu încălcări ale Constituţiei chiar la cel mai înalt nivel. Or, instituţiile statului reprezintă un element constitutiv indiscutabil al democraţiei, o parte nu mai puţin integrantă a ordinii sociale, a legilor şi drepturilor omului. Aceste instituţii sunt în conformitate cu legile ţării, funcţiile lor fiind acelea de a sluji ca instrument poporul. Or, ce a făcut preşedintele Iohannis? S-a interpus acestor instituţii.
La prima vedere, declaraţia preşedintelui s-a vrut a pune capăt unei polemici care a ţinut săptămâni întregi prim-planul vieţii publice. În realitate, ea nu a făcut altceva decât să arunce statul în plină retorică a formelor fără fond. Când voinţa unei persoane se interpune măsurilor luate de o instituţie, cum este Curtea Constituţională, atunci avem de-a face cu teoria formelor fără fond a lui Titu Maiorescu. Aşadar, această declaraţie s-a vrut a fi luată în seamă mai mult prin semnificaţie decât prin valoarea ei efectivă. Or, valoarea efectivă a unei asemenea declaraţii este dată de afrontul adus spiritului de legalitate al poporului. Acest spirit îşi trage seva mai mult din obiceiuri şi moravurile poporului decât din voinţa unei persoane, fie ea şi primul om în stat. De exemplu, Cele zece porunci ale evreilor nu stabilesc ceva anume, ci dau expresie felului de a fi al poporului lui Israel. La fel se prezintă şi Legea celor XII table la romani şi alte legislaţii vechi. Codul lui Hammurabi, Edictele împăratului Ashoka sau Codul civil napoleonian sunt cele mai vechi legislaţii şi ne arată cum legislativul unei societăţi este stabilit şi bazat pe obiceiurile, tradiţiile, cutumele societăţilor respective. În aceste documente de sistematizare a experienţei oamenilor găsim informaţii foarte bogate despre tradiţia şi obiceiurile acestora, dar şi cunoştinţe precise şi detaliate despre raporturile dintre oameni şi, mai ales, despre datoriile omului faţă de semenii săi. Însă spiritul vremurilor actuale nu mai respectă nimic, chiar dacă acesta cunoaşte o legiferare accelerată, fără însă a cultiva oamenilor şi obişnuinţa de a o respecta.
Prin urmare, declaraţia preşedintelui Iohannis cu privire la motivarea Curţii Constituţionale a fost, pentru cei mai mulţi dintre noi, un moment de buimăceală. Unii au crezut în ea, alţii s-au îndoit. De fapt, nu e greu să dai asemenea declaraţie, dar e mai greu să o şi crezi. Înţeleg bine că nu se pot scrie aici toate motivele juridice care mă fac să cred că această declaraţie nu a fost decât încă un prilej de a-i mai întărâta pe unii.
De a-i pune pe pesedişti împotriva liberalilor, pe super-oameni împotriva oamenilor mediocrii, statul de drept împotriva statului paralel, pe oamenii simpli împotriva justiţiei – la această ultimă învrăjbire a contribuit şi PSD prin mitingul său. Nimeni nu a scăpat. Asistăm, aşadar, la modul în care scandalul a ajuns cel mai sigur mijloc de a conduce. De fapt, nu numai că politicienii creează scandal, ci şi îl cheamă cu orice ocazie. Felul acesta de a se face politică are la noi o istorie de peste o sută de ani, când ţăranii erau puşi împotriva moşierilor, muncitorii împotriva tinerei noastre burghezii şi a intelectualilor. Sigur, nu există măsură legislativă care să mulţumească pe toată lumea, dar a pune oamenii unii împotriva altora pentru ca voinţa ta să fie respectată este cu totul altceva.
Prin urmare, ne reîntâlnim cu acelaşi egoism care face dintr-o obligaţie a statului nostru o chestiune de voinţă personală. Preşedintele Iohannis declară că doreşte să ferească statul de drept de formele fără fond, însă, prin declaraţia sa, aruncă statul nostru în plină teorie maioresciană. E ca în Caragiale. Curat murdar! Acest specific politic dâmboviţean trece dintr-un veac într-altul ca dintr-o cameră într-alta, făcându-ne să fim conştienţi că trăim într-o construcţie statală pentru totdeauna şubrezită de moliile ce se hrănesc din materialul ei. Aşa cum un doctor descompune un cadavru la fel şi politicienii au descompus statul nostru de drept.
Curat murdar!
Advertisement
Advertisement
12 Comentarii
ILIE
Răspunsul este simplu:
Dacă pică Laura Codruţa Kovesi, atât Dragnea cât și ceilalți politicieni care au devalizat Statul Român rămân cu averea pe care au furat-o și nu-i adună nimeni pentru înrolat la pușcărie.
Inclusiv Titi Tumbe se regăsește într-o astfel de situație.
Care dintre cele două părți implicate Klaus Iohannis sau judecătorii Curții Constituțioanale (reprezentanții politicienilor) au încălcat mai mult sau mai puțin Constituția încă nu mă pronunț.
Oricum Constituția României aplicată pe pielea subsemnatului în utimii 29 ani m-a făcut să- mi fie scârbă, fiind unul dintre cetățenii umiliți, și călcați în picioare de Statul Român.
Din patriot în 1989, am devenit un nepatriot convins al anilor 2018.
Cred că orice om cinstit care a avut de a face cu justiția română se regăsește în aceeași situație cu a subsemnatului (scârbit …),
Anonim
Nu Constituția se aplica pe pielea noastră, ci voința unuia ca Portocala
ILIE
Portocală, neportocală … o fi vinovat …
Să fim serioși familia de parlamentari Cosma (tatăl și cei copii parlamentari) nu este ușă de biserică, ci din contră poate ușa de la cazanele cu smoală.
În loc să ocupe locuri după gratii, fac legi pentru borfași în parlament
Atâta timp cât majoritatea judecătorilor nu au decât conștiința corupției nu mai are rost să discutăm.
Anonim
Dacă după mizeria infinită văzută/auzită la Hauleșii de la Prahova (poate ai parte de unii asemănători ca să te saturi) mai ții cu zdrențele practicante de ilegalități crase…nu mai e nimic de zis. Doar atât: Sigur, ai lu’ Cosma merită să suporte rigorile legii dar ale LEGII, omule, nu hachițele unor indivizi retardați care se cred Dumnezei. Niște demenți! Ne naștem și murim egali!
Anonim
Monștrii de care vorbești nu i-a creat nimeni altcineva decât clasa politică și serviciile.
Faptul că la acest moment unii politicieni sunt înfrânți cu propriile arme, este normal și bine în acleași timp. Nu degeaba se spune nu săpa groapa altuia, că pici în ea.
Da, din păcate am avut în calitate de om cinstit de a face atât cu procurori infractori cât și cu judecători asemenea.
Gogoașă
Deci la o nedreptate să se răsoundă cu o nedreptate și mai mare. Mai mult chiar decât legea talionului care presupune o anumită simetrie. Curat murdar, întradevăr!
Anonim
Cine te pune să tai craca de sub picioarele altuia.
Dacă asta este capacitatea de gândire a politicianului trebuie să suporte consecințele.
Pentru mine orice politician este infractor fără sentință judecătorească.
Faptul că de a lungul timpului unii parlamentari obțin și diplomă de la instanța de judecată confirmă ceea ce știam deja.
Faptul că nu toți infractorii sunt politicieni, nu înseamnă că nu toți politicienii nu sunt infractori.
Sper că nu o să începeți iar cu gogoașa că există în România politicieni care nu sunt infractori?
Anonim
Nene, nu te mai faci bine.
Anonim
România nu se va face bine nici după 100 de ani de acum înainte.
ION
Murdăria și întărâtarea maselor una împoriva altora nu ar fi fost posibilă fără implicarea serviciilor de informații.
Dacă privim mai cu atenție constatăm că lovitura de stat din 1989 s-a realizat cu acordul și
cu sprijinul serviciilor de informații.
Prin dezinformarea realizată de servicii în colaborare cu clasa politică s-au realizat crimele din 1989 (a se vedea Iliescu, Roman, Gelu Voican, Nicolescu, etc).
Mineriada din iunie 1990, la care serviciile au participat din plin îmbrăcate în salopete de miner prin crimele aferente momentului a avut rolul să arate că serviciile nu dorm și lsă demonstreze la cine este puterea.
Distrugerea industriei românești s-a realizat numai cu implicarea și acordul serviciilor de informații în colaborare cu politicienii români.
Serviciile au realizat prin metode specifice „spălarea” oamenilor murdari (escroci, șarlatani, etc).
În același timp aceleași servici au murdărit oamenii curați (cinstiți).
Astfel România s-a confruntat de a lungul anilor nu numai cu murdar- curat, dar și cu curat- murdar . Efectul acestor activități ale serviciilor a avut un efect dublu și devazstator pentru România.
Nu degeaba România este a doua țară de pe glob (după Siria) în care cetățenii au fugit din propria țară.
Nu numai în Siria este război. Și în România a fost , este și va mai fi război, un război mult mai periculos decât cel din SIRIA, datorită duratei mari – ~ 30 ani (dacă este să considerăm ca reper anul 1989, anul când serviciile au ieșit la suprafață și acțiune).
…
marin
Politica la nivel înalt e o mare dezamagire pentru popor!
ION
Și politica la nivel de tarabă este tot o metodă de furt din buzunarul public.
Cu mic, cu mare politicianul oriunde se găsește și ce funcție ocupă singura preocupare este cum poate să jegmănească banul public și nu numai (inclusiv buzunarul personal al cet[‘eanului de rând).
Dacă ne uităm cu puțină atenție constatăm că direcctori de spitale , de școli, etc au devalizat în dragi bugetele instituțiilor pe care le reprezintă.