Sâmbătă, patinoarul clubului CSM Piteşti din parcul Ştrand a găzduit „Cupa Vacanţei”, competiţie organizată de DJTS Argeş, CSM Piteşti şi Asociaţia Judeţeană Sportul pentru Toţi Argeş. Atractiva întrecere a fost rezervată copiilor cu vârste cuprinse între 8-16 ani şi a adunat la start în jur de 20 de participanţi. Competiţia a constat în două probe, una contra cronometru şi una pe echipe. Toţi participanţii au primit diplome de participare, iar cei care au ocupat primele locuri au fost recompensaţi cu tricouri, medalii şi brelocuri. Iată clasamentul final:
* Categoria sub 8 ani: masculin: Costin Ungureanu (locul I – Budeasa), Vlad Lungu (locul II – Piteşti), Ivana Matei (locul III – Piteşti); feminin: Bianca Pavel (locul I – Bradu), Ion Mircea Mara (locul II – Piteşti), Antonia Marinescu (locul III – Piteşti);
* Categoria sub 12 ani: masculin: Adrian Ivănescu (locul I – Piteşti), Octavian Manda (locul II – Piteşti), Mateo Radu (locul III – Piteşti); feminin: Bianca Lungu (locul I – Piteşti), Maya Rădulescu (locul II – Piteşti), Rebeca Tânţu (locul III – Piteşti);
* Categoria sub 16 ani: masculin: Simion Vlad (locul I – Piteşti), Luca Bălăşoiu (locul II).
Pe echipe, primul loc a fost ocupat de Leoparzii, pe locul secund s-a clasat Gazu, iar pe locul al treilea, la egalitate, Învingătorii şi Power.