Miercuri, Sala Sporturilor din Piteşti a găzduit o atractivă competiţie pugilistică, a cincea ediţie a Cupei „Argeşului”. Au participat sportivi de la cele mai puternice 14 cluburi de box din ţară, iar întrecerea a fost şi în acest an una de succes, bucurându-se atât de sportivi de calitate, dar şi de spectatori inimoşi, cunoscători ai acestui fenomen. Au fost prezenţi, de asemenea, subprefectul de Argeş Adrian Bughiu şi directorul executiv al Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Argeş – Laurenţiu Achimescu.
Tradiţionalul eveniment a fost organizat de CS Preda Piteşti, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Argeş.
Această gală de box a fost un util test de verificare pentru pugiliştii prezenţi înainte de competiţiile programate în calendarul Federaţiei Române de Box.
S-au duelat sportivi de la următoarele cluburi: CS Preda Piteşti, CS Mioveni, CSM Piteşti, CS Dinamo Bucureşti, CS Steaua Bucureşti, CS Târgu-Jiu, CS Petrolul Ploieşti, CSM Ploieşti, CSM Călăraşi, CSM Comtech Slatina, CSM Târgovişte, CS Box Club Simion, CS Chiajna, CS Râmnicu Vâlcea, CS Pantera Academy Boxing.
La final, au urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului:
* La juniori: Alex Ungureanu (CSM Piteşti – categ. 56 kg), Andrei Gavae (Comtech Slatina – 52 kg);
* La secţiunea tineret: Ionuţ Grigore (CS Box Club Simion – 52 kg), Eduard Panait (CSM Piteşti – 56 kg), Florin Şerban (CS Preda Piteşti – CS Mioveni, 81 kg), Jean Cristea (CSM Călăraşi – 60 kg), Mădălin Ghica (CS Preda Piteşti – 91 kg), Cătălin Burcea (CS Box Club Simion – 64 kg), Lorin Andreas (CS Târgu-Jiu – 64);
* La seniori: Marius Dumitru (CS Mioveni – 81 kg).