Nu de puţine ori când mă aflu în faţa unui om care suferă, îmi este milă de el. Dar când acelaşi om se află într-o situaţie de bine, constat uneori că e un neisprăvit. Vreau să spun că atunci când un om este nenorocit, toate cusururile lui sunt ignorate şi ne îndreptăm spre el cu milă şi compasiune. De aceea se crede că noi ne cunoaştem cu adevărat numai în suferinţă. Atunci când ne este bine, ne definim prin aşa-numitul bovarism, adică prin ingrata facultate dăruită omului de a se concepe altul decât este. Îndemnul socratic de a ne cunoaşte pe noi înşine, scris pe frontispiciul de la Delphi, este unul lipsit de consistenţă. Niciodată omul nu s-a cunoscut pe sine însuşi. Pentru că a te cunoaşte presupune a fi cercetătorul trecutului tău, psihologul caracterului tău şi psihanalistul inconştientului tău. Lucru aproape imposibil. Aflându-ne într-o astfel de situaţie, ne vine mult mai uşor să ne definim în ochii noştri prin ce este mai bun în noi înşine. Iar ideea pe care ne-o facem despre noi nu este niciodată încheiată, ne acordăm credit nelimitat în faţa unor eventuale greşeli sau fapte reprobabile. Dacă ajungem să conştientizăm astfel de fapte, facem ce facem şi a doua zi le-am şi uitat. Acolo unde suntem toleranţi cu noi înşine suntem necruţători cu ceilalţi.
Prin urmare, ne aflăm mereu în situaţia de a ne concepe altfel decât suntem. Această metamorfoză stranie, sub aspectul ei morbid, ar explica nu numai subiectivitatea noastră afirmată în toate împrejurările, dar şi psihologia contemporană. E poate tragedia comună şi obscură a tuturor oamenilor. Părerile subiective despre noi nu lasă în urmă decât cenuşa răcită a deziluziilor. Ce altceva facem astăzi decât să ne înarmăm cu o părere bună despre noi înşine şi să evadăm spre o himeră sentimentală amăgitoare. Şi astfel viaţa noastră este hrănită de un fruct amăgitor, dar care înăuntru e devorat de vierme. Încercarea noastră de a ne cunoaşte o facem prin a ne crea iluzia că suntem buni şi inteligenţi, frumoşi şi sănătoşi, dar când ajungem să descoperim la noi ceva ce nu ne place, trecem mai departe fără nicio remuşcare. Iar dacă intuim că nu avem prea multe merite, atunci nu prea suntem dispuşi să le recunoaştem la alţii.
Toate acestea le putem explica prin intermediul unei fabule din vechime şi care ne va servi ca argument pentru cele afirmate mai sus. Este vorba de fabula despre Narcis, eroul din vechime, care, conştient de frumuseţea sa exterioară, a ajuns să fie de o îngâmfare de nesuportat. Aşa încât, iubindu-se numai pe sine, ducea o viaţă împreună cu un foarte mic număr de însoţitori, care îi ţineau isonul. Narcis nu se mai sătura să-şi privească chipul şi era atât de îndrăgostit de acesta, încât a fost cuprins treptat de o slăbiciune şi a căzut chiar în apa în oglinda căreia se privea. După moartea sa, zeii l-au prefăcut în floarea ce îi poartă numele şi care apare la începutul primăverii. Fabula aceasta are ca obiect felul de a fi al acelor oameni care, mândri de frumuseţea lor sau de vreo altă însuşire pe care au primit-o de la natură, nu datorată propriei străduinţe, se iubesc exagerat de mult. De obicei, oamenilor cu această fire nu le place decât un anturaj mic, în care ei să fie adulaţi.
Căci într-un grup mai mare, ei ar putea să întâmpine neplăceri. Aşa încât, aproape totdeauna, ei duc o viaţă retrasă, timidă şi singuratică, mulţumindu-se cu o mică societate, în care ei se simt bine. O societate creată numai să-i flateze pe narcisişti cu orice ocazie. Iată de ce zeii au ales ca floarea simbol să fie narcisa, o floare deosebit de frumoasă, dar care se duce repede ca o ploaie de primăvară. Aşa şi narcisiştii; ei sunt plăcuţi la tinereţe, dar, în plină maturitate, dezamăgesc aşteptările admiratorilor.
În concluzie, cunoaşterea de sine este cea mai grea problemă cu care se confruntă omul în viaţă; de aceea ea a ajuns o problemă filosofică. Iar individul care respinge o astfel de filosofie este tot atât de îndepărtat de sine precum Narcis de viaţa sa interioară. Or, a te cunoaşte pe tine însuţi nu înseamnă a cunoaşte o secvenţă din trecutul tău, nu înseamnă a cunoaşte capacitatea ta intelectuală sau bogăţia sentimentală a sufletului, înseamnă a cunoaşte întregul şi unitatea fiinţei tale. Fără îndoială că ne cunoaştem eul, avem o părere despre el, pentru că înţelegem prin el ansamblul tendinţelor noastre, al reacţiilor noastre, trăirile şi preferinţele noastre. Dar această cunoaştere nu atinge niciodată întregul nostru, mai ales că eul este o unitate ce se construieşte permanent. Ne observăm o serie de dispoziţii care sunt ale noastre, dar cu cât lărgim cadrul introspecţiei şi retrospecţiei, cu atât ne apropiem de unitatea noastră, fără însă a o atinge vreodată. Iată de ce soluţia rezolvării acestei neputinţe este să fim buni cu noi şi cu ceilalţi şi, vorba filosofului, să nu luăm niciodată lucrurile foarte în serios.
22 Comentarii
Dora
Acest articol merita sa fie citit de mai multe ori. Felicitari
Anonim
Articolul este de fapt o „critică” a lui „Narcis” ,erou mitologic (Grecia antică) ,care a avut ,totuşi, părinti (o nimfă-Liriope- şi un râu- Cephalos). Stilul „criticii” este insă unul pe care autorul acestei însăilări maneliste l-a deprins in orele de dezbateri „ideologice” de la „M.F.A.” a conspectului „înfierator” al lui I.V. Lenin „Empirism şi empiriocriticism”!
Da, „bovarismul” este diagnosticul pe care câteva „şefe” de…departament de la „Sorbonica”, ca să se autoelibereze de acest complex, îl aruncă pe geamul „biroului” lor în capul celor …”de jos” !
Genialul romancier Gustave Flaubert , exasperat de stupiditatea criticilor romanului său „Madame Bovary” şi a eroinei sale Emma Bovary (provincială şi închipuită) ,a izbucnit într-o REPLICĂ :”Emma c’est moi”!
Savu Gheorghe
Ce tehnica de a-mi comenta articolele! Citești articolul, vezi despre ce e vorba, te uiți repede pe internet și iei referiri despre ideile desprinse din articol, apoi le treci in comentariu ca și când ar fi cunoștințele tale, dar nu înainte de a-l jigni pe autor, despre care nu ști nimic, dar totuși îți dai cu părerea. Toate acestea sunt expresii ale unei suspiciuni clinice, un bovarism patologic. Este pentru prima și ultima dată când îi răspund unui astfel de comentator, pentru că, de data aceasta, acest comentator este subiectul individualizat a ceea ce am vrut eu să scriu.
Anonim
Q.E.D. !
Boni
Ce suspiciune clinică? Este certitudinea unui caz patologic. Granița dintre normal și anormal este foarte subțire iar personajul, având și o anumită cultură, induce în eroare pe cititorii comentariilor sale. Eu îl simt imediat, l-am devoalat de multe ori, am fost jignit la rândul meu dar l-am mai și iertat pentru că, în perioadele liniștite (cam rare), poate fi chiar simpatic și constructiv. Este omniprezent și are comentarii la foarte multe articole din ziar dar și replici diverse, unele ilogice, altele insultătoare care au condus, poate, la renunțarea unor cititori serioși și valoroși, prieteni ai ziarului, de a mai comenta și a se expune astfel unor situații neplăcute. Administratorii site-ului ar putea găsi o soluție.
George Olteanu
Ne gândim la o soluție, cum ar fi moderarea comentariilor înainte de a apărea pe site. Ce spuneți?
Anonim
Excelentă idee . În felul acesta,poate, vor avea si cititorii Argesului (tot mai…) şi fotografia domniei voastre , să vă vadă şi ei… în „caseta” , că prea apar aceleaşi…
boni
Stimate Anonim. să nu credeți cumva că eu îi dictez manelele lui ticu Gigi ! El şi le compune singur, iar target-ul este PUSSYCA … de la 7 , care nu-i mai răspunde nici la uşă , nici la telefon, de când s-a prins şi ea ca nu el este generalul din Boteni , ci altul, dar cu acelaşi nume . Ați văzut că eu , de când mi-ați atras atenția, mă feresc…de prize !
Boni
Nu v-am avertizat eu mai sus? Acum îmi împrumută și numele (dar cu prima literă mică). Observ că ține minte și face, uneori, corelații interesante. Oricum ne deosebim la stil și îl rog să comenteze in nume propriu, ca și până acum.
Goargăș
Domnule Olteanu, cred că ideea este foarte bună. Trebuie să existe un filtru, cel puțin pentru comentariile anormale (se știu, nu mai dezvolt). Condiția este ca filtrul să fie cât se poate de obiectiv, să nu se omită criticile la adresa ziarului sau a ziariștilor și nici opiniile contrare. Din înfruntarea de idei decente avem cu toții de câștigat.
Boni
Foarte corect!
bomoni
Şi declarăm şedinț închisă ! Menționați în Procesul verbal ora, după ce secretaritul de şedință actualizează ceasul după „ora de iarnă”, oficială !
George Olteanu
A fost implementat, experimentăm, vedem dacă e bine
Boni
Vă mulțumim și să știți că, având in vedere cele întâmplate de mai mult timp (din păcate), nu vom considera procedura dumneavoastră ca fiind o restrângere a dreptului de exprimare liberă ci, dimpotrivă, aceasta va fi benefică si pentru ziar.
Goargăș
Vă suntem recunoscători pentru filtru chiar dacă apare un ecart de timp. Așa este, de exemplu, pe site-ul ,,luju” (lumea justitiei). În aceste condiții poate că ar trebui afișate mai multe comentarii pe pagina de gardă. În rest, sunt de acord cu Boni.
Boni
Până la urmă tot filtrul personal, mintal și mental este cel mai corect. Dar ce facem atunci când acesta are găuri mari sau este virusat ireversibil?
Anonim
Iată, deci, cum se putea încheia cartea 12-a din „Ta eis heauton”, dacă Marcus Aurelius (împăratul ,… ăla cu…Retragerea la Danubius) ,l-ar fi citit înainte pe filosoful BONI , …chiar înainte de a fi citit „Manualul” lui Epictet ! …
„Ghinion”!, vorba altui „împărat” ,dar nu latin/roman , ci „contemporan” şi cu…Boni !!! …Din păcate, amândoi, …şi cu noi ,”Anonimul” !
Anonim
O gaură in filtru….neagră…
Anonim
Ne-am fi aşteptat la o atitudine neutră din partea ziariştilor „de opinie”/editorialişti , nu la reacții ofuscate (opărite) de atac la cititorii „incomozi” (de multe ori atacuri sub nume şi prenume asumate ca reale) la persoană, injurioase ,calomnioase) !
Ar fi trebuit să vă mândriți că art. dvs. stârnesc controverse printre „cititori” cu diferite niveluri de înțelegere şi cultură. Jurnalismul adevărat, şi astăzi (chiar dacă totul pare schimbat față de trecut) este până la urmă o chestiune de VOCAȚIE , nu doar o slujbă pentru nişte funcționăraşi, evenual şi „cumularzi”!
Jurnalismul n-a fost şi nu va fi ,cât va exista el…o sinecură ! Ca ziarist , nu poți rezista doar sub… umbrelă (indiferent cine o ține, inițial : maman , papa sau vreo tante Eleodora). ARGEŞUL este un brand care hrăneşte (material, dar şi cutural) jurnalişti, cititori şi comentatori diferiți , dar care într-un fel sau altul simt nevoia să deschidă ziarul sau site-ul ARGESUL. Iubiți-vă cititorii , inclusiv pe cei incomozi !
George Olteanu
Să ştiţi că îi iubim şi pe cei incomozi…
Boni
Uită-te ce hal de postări ai avut până acum. Lasă gargara (inclusiv în această ultimă postare ai scurtcircuite de logică, jignești și spui prostii) fii om normal pentru că, din punctul meu de vedere, ești cu mult peste media de inteligență dar ai anumite probleme care te împiedică în logică, și ne va fi drag să ne împărtășești din experiența ta. Nu mai epata, nu este cazul! O
Vasile
Foarte interesant articolul! Nu întâmplător spuneu gânditorii din antichitate ,,cunoaște-te pe tine însuți!” Cred că e greu să ne cunoaștem cu adevărat! Omul este o mască a ceea ce este de fapt!