Guvernul va trebui să aloce fonduri de la buget pentru cumpărarea conacului Brătianu de la Florica, de la Ştefăneşti, Argeş, conform unui proiect de lege ce urmează a fi aprobat de Parlament. Ansamblul imobiliar a fost retrocedat şi este pus în vânzare la un preţ de pornire de 2 milioane euro, având o valoare estimată de până la 3 milioane euro. Proiectul de lege a fost adoptat în mod tacit de Senat la finele anului trecut, iar acum deputaţii din comisia de specialitate au elaborat un raport pozitiv pentru votul în plen, păstrând toate prevederile iniţiativei legislative. Ansamblul este unul dintre cele mai frumoase şi mai bine păstrate domenii boiereşti din România. Parlamentarii PSD amintesc, în expunerea de motive la iniţiativa legislativă, că, în 2013, Ministerul Culturii şi Consiliul Judetean Argeş urmau să achiziţioneze ansamblul, dar ulterior Guvernul nu şi-a exercitat dreptul de preempţiune la cumpărare şi l-a transferat către autorităţile locale, care şi-au exprimat acordul de principiu pentru exercitarea acestui drept. Până în prezent, Consiliul Judeţean Argeş nu a putut identifica fondurile necesare achiziţionării conacului Brătianu şi, având în vedere că monumentul este unul de importanţă naţională, propun aprobarea prin lege a procedurilor de achiziţie, precum şi plata de către Ministerul Culturii din fonduri alocate cu această destinaţie de la bugetul de stat. Iniţiativa vine după ce Guvernul Cioloş a eşuat în încercarea de a strânge 6 milioane euro de la cetăţeni, prin subscripţie publică, bani cu care să completeze până la 11 milioane de euro suma necesară achiziţiei sculpturii „Cuminţenia Pământului” creată de Constantin Brâncuşi.
Claudiu DIŢA